Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Un autocar plin cu copii s-a ciocnit de un TIR, pe DN 14 GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, joi 10 noiembrie 2011 ·

Polițiștii spun că șoferul TIR-ului nu a adaptat viteza la condițiile de drum, remorca a derapat și a ajuns pe contrasens, unde a izbit autocarul. O fată de 17 ani, pasageră în autocar, a fost rănită ușor.

CITIŢI ŞI:

VIDEO - FOTO: Accident cu un autocar plin cu pasageri care veneau din Spania, pe DN1 la Veștem

VIDEO – Imaginile surprinse cu copilul în timp ce era strivit de un TIR la Sibiu. Răzvan visa o carieră în televiziune (GALERIE FOTO)

17 adolescenți au trecut în această dimineață prin momente de spaimă, după ce autocarul în care se aflau a fost izbit în plin de remorca unui TIR, pe drumul național 14, în afara localității sibiene Ruși.

Copiii sunt elevi la licee din Sibiu, locuiesc în satele din zonă, și merg în fiecare zi cu autobuzul la școală. Șoferul mașinii spune că s-a trezit cu remorca venind spre el, și nu a mai putut evita impactul.

CLICK AICI PENTRU O GALERIE FOTO DE LA ACCIDENT

”Urcând în sus, în curba care se vede în față, la un moment dat apare TIR-ul, i-a derapat remorca și m-a lovit în partea stângă”, a povestit Ioan Oltean, șoferul autocarului implicat în accident.

CLICK AICI PENTRU O ALTĂ GALERIE FOTO

Alături de copii, în autocar se afla și o doamnă care lucrează în Sibiu și se îndrepta spre serviciu. ”Eram în autobuz, a intrat în noi aici în curbă, și ploua, a alunecat, i-a venit spatele și ne-a aruncat pe șanț”, a povestit Ioana Damian.

CLICK AICI PENTRU O ALTĂ GALERIE FOTO

Polițiștii spun că, din primele cercetări, accidentul a avut loc pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum.

”Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a constatat faptul că accidentul s-a produs datorită neadaptării vitezei la condițiile meteo, carosabilul fiind umed, și într-o curbă periculoasă la dreapta, astfel încât semiremorca TIR-

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță o decizie a Biroului Electoral Central: USR nu poate desfășura niciun fel de campanie electorală în favoarea lui Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Partidul condus de George Simion a anunțat sâmbătă după-amiază că Biroul Electoral Central a admins o sesizare a formațiunii politice referitoare la campania electorală desfășurată de USR în favoarea candidatului independent Nicușor Dan. Contactat d

Marcel Ciolacu: Victor, nu mai căuta duşmani. Tu ai un duşman, Victor Ponta / Ţi-am zis de la început, n-ai nicio şansă. Nu eşti o speranţă, eşti inconsecvent! Nu poţi să-mi explici că eşti suveranist, dar eşti singurul candidat cu dublă cetăţenie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, i-a transmis sâmbătă, lui Victor Ponta, că singurul lui duşman este chiar el şi că i-a zis de la început că nu are nicio şansă. ”Nu eşti o speranţă. Eşti inconsecvent! Erai împotriva lui Trump, erai cu Bid

Luka Modric şi Lucas Vazquez ar putea pleca de la Real Madrid în această vară

News.ro acum o ora
Luka Modric (39 de ani) şi Lucas Vázquez (33 de ani) îşi vor încheia contractele cu Real Madrid în această vară şi este puţin probabil să le prelungească, potrivit cotidianului madrilen AS . David Alaba (32 de ani), al cărui contract expiră în 2026,

Comisia Europeană pregăteşte măsuri de urgenţă pentru combaterea gripei aviare în Polonia

News.ro acum 40 minute
Comisia Europeană intenţionează să adopte săptămâna viitoare măsuri de urgenţă pentru a stopa răspândirea gripei aviare în două regiuni din Polonia, a declarat vineri un purtător de cuvânt al instituţiei, citat de Reuters. În ultimele două luni, în

VIDEO Crin Antonescu: „Asistăm la peisajul trist, jalnic, indecent în care domnul Nicuşor Dan, asociat cu câţiva intriganţi, încearcă să jefuiască o femeie fără apărare”

HotNews acum 4 ore
Candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale spune că Nicuşor Dan se delimitează de partidele politice după ce cerut şi nu a primit sprijinul acestora și îl atacă dur după ce USR a decis să-i retragă sprijinul Elenei Lasconi și să-l susțină pe

Ministerul Energiei lansează un program pentru eficientizarea energetică a industriei româneşti, cu un buget total de 150 de milioane de euro / Cine poate depune proiecte

News.ro acum 4 ore
Ministerul Energiei anunţă că lansează ”cel mai ambiţios program” pentru eficientizarea energetică a industriei româneşti, sprijinit din Fondul pentru Modernizare, cu un buget total de 150 de milioane de euro. ”Ministerul Energiei lansează cel mai a

Maradona sau Messi? Pe cine preferă Crin Antonescu - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Crin Antonescu, fost ministru al Tineretului şi Sportului în guvernarea CDR, la mijlocul anilor 90, a fost pus să aleagă, la Prima TV, între marii fotbalişti argentinieni Diego Armando Maradona şi Lionel Messi, ambii campioni mondiali. Crin Antonesc

VIDEO Marcel Ciolacu: „Sper că nu suntem atât de blestemați încât să trebuiască să alegem între un președinte care a tăiat apa și unul care a dat prea multă apă” / „Victore, tu ai un dușman”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, a susținut două discursuri în cadrul evenimentelor electorale organizate sâmbătă la Bacău și Piatra Neamț pentru Crin Antonescu, candidatul pe care social-democrații îl susțin alături de PNL și UDMR la alegeril

Remus Vulpescu a fost numit director general al Bursei de Valori Bucureşti, cu mandat de patru ani. Acesta a fost şef al Corpului de control al fostului premier Victor Ponta şi consilier onorific al fostului premier Mihai Tudose

News.ro acum 4 ore
Consiliul de administratie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) l-a numit pe Remus Vulpescu în funcţia de director general al BVB, pentru un mandat de patru ani, arată un anunţ al BVB. În trecut, Vulpescu a fost şef al Corpului de control al fostului

„Luna Roz” strălucește în acest weekend. Care este momentul ideal pentru a putea fi observată

G4Media acum o ora
Luna plină din aprilie, supranumită „Luna Roz” sau „Luna Pascală”, va apărea spectaculos pe cer în seara zilei de sâmbătă, 12 aprilie, însoțită de Spica, una dintre cele mai luminoase stele vizibile pe bolta cerească, scrie adevarul.ro. Este prima l

Vremea

București
acum

13°
sâm.

3°/13°
dum.

7°/16°
lun.

7°/17°
mar.

6°/13°
Iasi
acum

10°
sâm.

2°/10°
dum.

1°/16°
lun.

6°/17°
mar.

7°/18°
Constanta
acum

12°
sâm.

2°/12°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

3°/11°
dum.

4°/16°
lun.

8°/18°
mar.

8°/10°
Timisoara
acum

15°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/19°
lun.

12°/17°
mar.

11°/13°