Restaurantul Manadas a găzduit, ieri, o dezbatere vizând Măsurile din Programul USL pentru sprijinirea familiilor din România. „Proiectul este iniţiat de OFL. Acest proiect are ca scop organizarea de dezbateri privind măsurile din programul USL pentru sprijinirea familiilor şi ca şi domenii prioritare care urmează să le dezbatem sunt sănătatea, economia, buget-finanţe, politic sociale şi protecţia mediului”, a declarat Felicia Pop, preşedintele OFL Mureş. La dezbateri au fost prezenţi deputaţii PNL Daniel Chiţoiu, Mariana Câmpeanu şi Lucia Varga, preşedintele OFL. De asemenea, au participat membri şi simpatizanţi PNL, reprezentanţi ai ONG-urilor, asociaţiilor profesionale, sindicatelor şi patronatelor, precum şi persoane interesate de domeniile supuse atenţiei.
Familia a fost abandonată în România
„Cred că acest program pe care l-a iniţiat OFL la nivel naţional, măsurile pentru sprijinirea familiei reprezintă un început în ceea ce priveşte viziunea şi modalităţile, proiectele pe care USL le are şi care se doresc a fi în sprijinul familiei. Conceptul de familie a fost abandonat, a fost părăsit de actualul Guvern în ultimii trei ani uitântu-se de unitate, de familie ca primă formă de organizare a societăţii. În ceea ce priveşte legislaţia – şi aveţi exemplu Ordonanţei 80 – dovedeşte că nu mai există la nivelul statalităţii o viziune coerentă asupra familie. USL propune o viziune despre rolul familiei în societatea românească şi un proiect pentru familia din România.”
Ciprian Dobre, deputat PNL
Noi nu am fi făcut la fel
„Împreună cu colegele mele am auzit că femeile din teritoriu, familiile din teritoriu doresc să cunoască mai bine programele lansate de USL, doresc să poarte un dialog şi să vină cu unele completări. USL a lansat deja viziunile în domeniul economiei, educaţie, agricultură, turism, protecţia mediului. Viziuni la problemele