Fără nicio vină, cu drumuri distruse şi la un pas de-o amendă colosală! Cam aşa stau lucrurile pentru Primăria din Râfov, care trebuie să reabiliteze drumurile comunale 83,86 şi 87 până la sfârşitul lunii.
Şoselele respective au fost modernizate prin fonduri Sapard. Ulterior, după începerea lucrărilor la autostrada Bucureşti-Ploieşti, constructorul a solicitat permisiunea utilizării acestor drumuri, semnând cu autorităţile comunale un contract prin care şi-a luat angajamentul reabilitării arterelor în cazul în care vor fi distruse de către maşinile de mare tonaj.
Ceea ce era, de altfel, previzibil s-a şi întâmplat. Utilajele care transportă piatră pentru lucrările de la autostradă au afectat atât drumurile, cât şi casele oamenilor, iar angajamentul luat de constructor nu a fost respectat. Astfel, bună de plată va fi Primăria Râfov dacă nu va rezolva problema până la sfârşitul lui noiembrie.
Cum bani pentru renovarea acestor artere nu sunt, iar constructorul nu dă niciun semn că s-ar grăbi să respecte clauzele contractuale, edilul de la Râfov a cerut ajutor Consiliului Judeţean Prahova, care urmează să analizeze problema.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos: