Imaginea televizuală e-n tot şi-n toate, pe ecranul computerului, în frigider, în maşina de spălat şi (culmea!) chiar şi-n televizor. Trăim în lumea ecranului global (vorba lui Gilles Lipovetsky), trăim într-o ecranocraţie! Două dintre piesele prezentate în secţiunea „Teatrul de mîine“ din cadrul acestei ediţii a Festivalului Naţional de Teatru sînt inspirate de spectacolul cotidian oferit de micul ecran: TV for dummies. Un spectacol pentru 100 de telecomenzi (de Mona Bozdog şi Mihaela Michailov; regia: Ioana Păun) şi Purificare (de Peter Zelenka; regia: Alexandru Mîzgăreanu). În primul, spectatorii sînt luaţi de cobai într-un experiment în care (li) se măsoară gradul de empatie, reacţia la stimuli emoţionali, capacitatea de judecată în condiţii de stres, interacţiunea socială etc. prin intermediul unui chestionar interactiv la care răspund printr-o simplă apăsare de buton. În cel de-al doilea, spectatorilor li se propune să asiste la o dramă într-o dublă perspectivă: aşa cum e ea prezentată, „excepţional“, „senzaţional“ şi „în exclusivitate“ pe micul ecran, dar şi în dimensiunea ei subiectivă, autentică. Ambele piese pornesc de la faptul divers, de la ştirea tabloidă, şi mizează pe „dramatizarea“ (adică, în cazul de faţă: amplificarea) poveştilor cu instrumentele spectacolului de televiziune.
În TV for dummies... spectatorul dotat cu telecomandă este întrebat şi îndemnat să voteze dacă-i place violenţa; apoi asistă la drama unei fetiţe care dispare (fuge? a fost răpită?) de acasă şi pus, din nou, să voteze desfăşurarea acţiunii: mama fetiţei, vecina, poliţistul etc. apar la televizor, destinul lor imediat ne e la îndemînă, îl influenţăm brutal, din deget, cu telecomanda. Brutalitate – acesta e cuvîntul-cheie, pentru că „aşa vrea publicul“. Sîntem puternici pentru că avem telecomandă. Avem şi conştiinţă?
DE ACELASI AUTOR Cinci cuvinte - Anul cultura
