Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bilanţul cutremurului din Turcia a ajuns la 12 morţi

Publicat in Gandul, joi 10 noiembrie 2011 ·

Zeci de membri ai echipelor de intervenţie acţionau joi la Van, în estul Turciei, pentru a salva eventualii supravieţuitori ai cutremurului care a avut loc miercuri seara şi în urma căruia au murit 12 persoane, relatează AFP.

Serviciul pentru gestionarea urgenţelor şi catastrofelor (AFAD) a anunţat în cursul serii 12 morţi, între care o femeie de naţionalitate japoneză, Atsushi Miyazaki, membră a unei asociaţii umanitare nipone, scoasă dimineaţa de sub dărâmăturile unui hotel din Van, dar care a murit din cauza rănilor suferite.

O a doua japoneză, Miyuki Konnai, care lucrează pentru aceeaşi asociaţie, a fost salvată miercuri seara şi a părăsit spitalul joi dimineaţă, potrivit unei surse diplomatice nipone.

În total, echipele de intervenţie au degajat 28 de supravieţuitori ai seismului cu magnitudinea de 5,6, al cărui epicentru a fost localizat la 17 kilometri sud de Van.

Mulţi dintre ei veniseră la Van pentru a ajuta victimele unui precedent cutremur, cu magnitudinea 7,2, care a afectat provincia Van la 23 octombrie, provocând moartea a peste 600 de persoane, rănirea a 4.150. Mii de persoane au rămas fără adăpost în urma seismului din octombrie.

Aflat în vizită în zonă, vicepremierul turc Besir Atalay a declarat că 25 de clădiri s-au prăbuşit. "Ceea ce este reconfortant este că 23 dintre aceste 25 de clădiri erau goale. Nu erau oameni decât în două hoteluri, iar acolo continuă operaţiunile" de căutare printre dărâmături, a afirmat vicepremierul, citat de agenţia Anatolia.

Numărul persoanelor încă blocate sub dărâmături este în continuare necunoscut. "Erau înregistraţi 32 de clienţi la hotel, ieri (miercuri), dar nu ştiu câţi erau prezenţi în clădire (în momentul cutremurului). Erau şi invitaţi", a declarat Recep Ozhan, recepţioner al unuia dintre hoteluri, citat de Anatolia.

"Când am ieşit, era un nor de praf peste tot. Nu ştiu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum 40 minute
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 42 minute
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Două femei din Capitală, suspectate de înşelăciune după ce au vrut să cumpere o mașină de 100.000 de euro cu ordine de plată false

Ziare.com acum 25 minute
Poliţiştii din Capitală au reţinut două femei suspectate de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cele două sunt acuzate că au vrut să cumpere un autovehicul de lux, a cărui valoare depăşeşte 100.000 de euro, dar au emis pentru ac

Alegeri prezidențiale 2024. De ce este importantă „ștampila de control” de pe spatele buletinului de vot

HotNews acum 28 minute
Pentru a fi validat, un buletin de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, printre care și să aibă pe spatele său aplicată ștampila de control a secției de votare. Fără această ștampilă aplicată, votul va

Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a „sfida” mandatul de arestare al CPI

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a anunţat vineri că îl va invita pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu în Ungaria, pentru a protesta astfel faţă de decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emit

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

G4Media acum 38 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

CAS/ INFORMARE – Servicii de prevenție, de depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave de care beneficiază gratuit persoanele asigurate

Ziarul Vaii Jiului acum 14 minute
Persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, de depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave, decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Pentru a beneficia de servicii de prevenție, o persoană asigurată trebuie

BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!

Cancan acum 48 minute
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri spectaculoase de până la 80% și o selecție exclusivă de produse, campania din acest an introduce, în premieră, 5 elemente inova

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum 51 minute
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

2°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°