● Ioana Costa, Papirus, pergament, hîrtie. Începuturile cărţii, Editura Humanitas, 2011.
De un deceniu încoace se vorbeşte în toată lumea despre iminenta dispariţie a cărţii pe hîrtie, iar editurile româneşti au început şi ele să scoată, de vreo doi ani, cărţi în format electronic. E destul de greu de anticipat ce amploare va lua fenomenul de transferare a cărţii pe acest al patrulea suport din istoria ei, dar putem afla aproape totul, inclusiv prin contribuţia filologului clasic Ioana Costa, despre începuturile cărţii şi evoluţia primelor sale formate. Eseul de faţă, avînd la bază probabil un curs universitar, spune, de fapt, povestea cu totul fascinantă, plină de mister şi de hazard, a apariţiei cărţii şi a literaturii antice, în trei capitole care se ocupă, rînd pe rînd, de constituirea şi transmiterea textelor prin ruloul de papirus şi codexul de pergament, apoi şi de păstrarea lor în bibliotecile antice şi în universităţile medievale.
Papirusul era o plantă palustră cultivată în Delta Nilului, din a cărei măduvă tăiată felii se obţine, prin lipirea între ele, o textură care, presată şi uscată la soare, apoi frecată cu piatră ponce şi unsă cu ulei de cedru, devenea suplă şi aptă pentru a fi scrisă. Apariţia papirusului şi comercializarea lui din Egipt în Grecia în secolul al VII-lea î.Hr. au înlocuit imediat vechile materiale de scris, tăbliţele de lemn şi de plumb pe care Hesiod şi Archiloch, spre exemplu, şi-au scris versurile. Ca trivia filologic, cel mai vechi papirus grecesc păstrat din anul 311 î.Hr., neliterar şi incomplet, reprezintă un contract matrimonial care stabileşte condiţiile de încheiere a căsătoriei dintre Heracleides şi Demetria din Cos. Dintre papirusurile literare păstrate se disting piesa Dyscolo a lui Menandru, Constituţia atenienilor a lui Aristotel, Mimii lui Herondas şi o epodă de 80 de versuri a lui Archiloch. Se pare că
