Transilvania este zona cu cele mai multe oraşe în care cultura este consumată şi apreciată. Cifrele o dovedesc, iar Clujul ocupă primul loc fără prea mult sprijin al administraţiei locale. Sursa: AGERPRES
Cultura este greu de exprimat în cifre. Totuşi, studiul Centrului de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii a strâns date din 46 de oraşe din România pentru a descoperi unde ar fi o persoană "lovită" de cultură, în toate formele ei, instituţii, proiecte, promovate sau nu de autorităţile locale, sau festivaluri.
"Bucureştiul a fost eliminat din studiu pentru că ar fi făcut celelalte oraşe să pară insignifiante", a precizat directorul centrului, Liviu Chelcea. Opt oraşe din top 10 sunt din Transilvania.
Supremaţie
Capitala Transilvaniei obţine detaşat un indice de 1.08, care probabil nu spune nimic, dar care desparte cu mult oraşul de celelalte candidate. Indicele arată că cel de-al treilea oraş ca dimensiune a populaţiei din ţară este al doilea din punct de vedere al activităţii culturale.
Categoriile analizate au fost infrastructura sectorului cultural, participarea industriilor creative, implicarea sectorului non-profit, cheltuielile din bugetul local pentru cultură, participarea la cultură, resursele umane implicate în educaţie culturală, iar datele au fost analizate ţinând seama de populaţia fiecărui oraş.
Cu 127 de biblioteci, 22 de săli de cinematograf, filarmonică, săli de operă, 17 muzee şi trei teatre, Cluj este de departe oraşul cu cea mai bună infrastructură.
Oraşul se bucură de o participare impresionantă a oamenilor la activităţi culturale, fiind întrecut doar de Sibiu la acest capitol, care încă mai profită de statutul de Capitală Europeană.
Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), recunoscut drept unul dintre cele mai importante 40 de festivaluri competiţionale din lume, are un aport mare în