Directorul general al UNESCO, Irina Bokova, a anunţat joi suspendarea până la sfârşitul anului a executării programelor agenţiei ONU, după retragerea finanţării americane în urma admiterii "Palestinei" în acest organism, relatează AFP.
Aceste măsuri vor permite realizarea "unor economii în valoare de 35 de milioane de dolari", care, împreună cu utilizarea sumei de 30 de milioane de dolari, rezultată din fondul de rulment, vor acoperi un deficit estimat la 65 de milioane de dolari, a declarat Bokova, la încheierea Conferinţei Generale a organizaţiei, la Paris.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură a decis pe 31 octombrie admiterea "Palestinei" ca membru cu drepturi de depline, hotărârea fiind aprobată cu 107 de voturi pentru, 52 de abţineri şi 14 voturi împotrivă.
Două legi americane de la începutul anilor '90 interzic finanţarea oricărei agenţii speciale a ONU care îi acceptă pe palestinieni ca stat membru cu drepturi depline, iar Washingtonul anunţa luni că va suspenda furnizarea de fonduri către UNESCO după admiterea Palestinei în această structură a ONU.
Directorul general al UNESCO, Irina Bokova, a anunţat joi suspendarea până la sfârşitul anului a executării programelor agenţiei ONU, după retragerea finanţării americane în urma admiterii "Palestinei" în acest organism, relatează AFP.
Aceste măsuri vor permite realizarea "unor economii în valoare de 35 de milioane de dolari", care, împreună cu utilizarea sumei de 30 de milioane de dolari, rezultată din fondul de rulment, vor acoperi un deficit estimat la 65 de milioane de dolari, a declarat Bokova, la încheierea Conferinţei Generale a organizaţiei, la Paris.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură a decis pe 31 octombrie admiterea "Palestinei" ca membru cu drepturi de depline, hotărârea fiind aprobată cu 107 de voturi pen