Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat în exclusivitate pentru gândul că PSD trebuie să ia o decizie rapidă în cazul Geoană, deoarece acesta nu mai reprezintă USL în Senat. Liberalul a spus că Opoziţia trebuie să îşi asume riscul pierderii celei de a doua poziţii în stat, deoarece "nu prea au ce pierde". El a catalogat drept "neinspirate" declaraţiile făcute de Ion Iliescu şi Adrian Năstase, cărora le transmite că greii PSD sunt Victor Ponta şi echipa sa, deoarece pot aduce partidul la guvernare.
Cât priveşte USL, preşedintele PNL a precizat că aceast parteneriat cu PSD are la bază şi "încrederea reciprocă dintre liderii actuali". "Chiar dacă am admite ca ipoteză un Congres Extraordinar sunt convins că acesta l-ar reconfirma pe Victor Ponta ca preşedinte. Pentru mine, USL este o construcţie pentru viitor, iar în PSD viitorul este Victor Ponta", a spus Antonescu.
Gândul: În acest moment există o stare conflictuală la nivelul PSD care afectează imaginea USL. Cum este percepută de PNL?
Crin Antonescu:Imaginea USL trebuie să transmită unitate şi hotărâre. Pentru mine semnificative sunt atitudinea preşedintelui Victor Ponta şi decizia luată prin vot unanim de forul de conducere al partidului, iar acestea arată unitate şi hotărâre. Comentarii sau declaraţii personale mai puţin inspirate pot schimba doar impresia, nu şi realitatea.
Vă referiţi la domnii Năstase şi Iliescu?
În legătură cu presupusul conflict cu aşa numiţii grei ai partidului trebuie să spun foarte deschis ce cred: eu cred că greii PSD sunt cei care pot aduce acest partid la guvernare, deci greii PSD sunt Victor Ponta şi echipa sa. Ion Iliescu şi Adrian Năstase sunt oameni cu experienţă importantă, toată lumea îi ia în considerare, am spus însă ce cred şi cred că am spus-o foarte clar.
Ce va face PNL dacă situaţia din PSD se va accentua?
PNL are nevoie de