Corespondenţă din Siria

„Vorbiţi cu cine vreţi, scrieţi ce doriţi, lumea trebuie să afle ce se întâmplă cu adevărat în Siria”. Asta am auzit de cel puţin trei ori pe zi în săptămână petrecută în Siria de prima delegaţie de jurnalişti români invitată de regimul de la Damasc de la începerea tulburărilor din ţară. Am întâlnit oficiali ai regimului şi Opoziţie, militari răniţi şi oameni acuzaţi de terorism, măicuţe şi şefi de camere de comerţ. Am văzut o capitală la puls absolut firesc dar şi oraşe unde starea de alertă dădea fiori. Şi am plecat cu sentimentul că în Siria ne-am mişcat între două realităţi paralele.

A fi în Siria, ca jurnalist, în această perioadă de război pentru unii, de frământări pentru alţii sau de tranziţie pentru o altă categorie, nu e lucru uşor. E nevoie de o viză pe care Ministerul Afacerilor Externe nu o dă cu uşurinţă. De fapt, nu o dă deloc. Singura posibilitate de a intra aici pentru a vedea la prima mână ce se întâmplă sunt vizitele organizate, în care câte un grup de jurnalişti ajunge în această ţară la invitaţia autorităţilor. Iar problema cu aceste vizite este că vezi numai ce ţi se arată. Iar din ceea ce ţi se arată nu vezi ce se întâmplă cu adevarat în Siria. Îţi poţi face însă o idee despre ce NU se întâmplă în Siria.

Război mediatic

You Tube şi reţelele de socializare gem de filmuleţe şi postări care descriu stări de asediu, oraşe închise, tancuri pe străzi. Arată cadavre însângerate şi mutilate descărcate din camionete şi aruncate în apă. Focuri de armă în oraşe, panică pe străzi. Al-Bukamal, Dar’a, Banias, Tel Kalah, Hama, Homs. Vezi uneori cine trage, dar nu vezi în cine. Alteori vezi în cine se trage, dar nu vezi de către cine. Iar maşina de propagandă funcţionează la foc dublu, în cel mai crâncen război mediatic pe care Siria l-a avut de dus vreodată.

Aceleaşi cadavre prezentate pe Inte