Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bălgrădean va fi avansat » Dinamo îi măreşte salariul lui "Pufi"

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 10 noiembrie 2011 ·

Titularul din poarta "cîinilor" va fi răsplătit cu o mărire de salariu pentru evoluţiile foarte bune din acest sezon şi convocările la echipa naţională

Lui Cristian Bălgrădean i s-au lipit mănuşile de mîini în acest sezon, fiind titular în fiecare din cele 13 partide din Liga 1 scurse pînă în prezent. Portarul de 23 de ani e cel mai bun din Liga 1, cu numai 7 goluri încasate, dar chiar şi aşa e cel mai prost plătit din lot, cu numai 25.000 de euro anual, în condiţiile în care George Curcă şi Kristijan Naumovski, concurenţii săi pe postul de goalkeeper, cîştigă cel puţin dublu.

Pentru evoluţiile foarte bune din acest sezon şi pentru că a fost convocat la echipa naţională, Bălgrădean va fi chemat la negocieri în pauza competiţională din această iarnă pentru a-i fi dublat contractul. La noul salariu îi vor fi adăugate şi cîteva clauze consistente ce variază între 1.000 şi 2.000 de euro pentru fiecare partidă fără gol primit, apariţie ca titular, joc cîştigat cu el în teren şi convocare la echipa naţională a României.

"Eu continuu să mă pregătesc bine pentru că vreau să îmi ajut echipa să cîştige un trofeu. Dacă voi avea evoluţii bune sînt convins că va veni vremea să apăr şi poarta echipei naţionale"

Cristian Bălgrădean, portar Dinamo

7 şuturi şi trei intervenţii salvatoare a avut Bălgrădean în partida cîştigată de Dinamo la CFR, avînd cea mai bună prestaţie dintre portari etapa trecută

13 goluri a încasat Bălgrădean anul trecut în cele 4 meciuri jucate pentru Unirea Urziceni, unde a fost trimis de "cîini" sub formă de împrumut

CITEŞTE AICI O OPINIE DESPRE ASCENSIUNEA LUI BĂLGRĂDEAN

Titularul din poarta "cîinilor" va fi răsplătit cu o mărire de salariu pentru evoluţiile foarte bune din acest sezon şi convocările la echipa naţională

Lui Cristian Bălgrădean i s-au lipit mănuşil

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei de miercuri, 17 septembrie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Procurorul de caz va cere pedeapsa cu MOARTEA pentru Tyler Robinson, acuzat de uciderea activistului de dreapta Charlie Kirk

Gandul acum 2 ore
Tyler Robinson, tânărul de 22 de ani acuzat de uciderea influencerului conservator american Charlie Kirk, a fost inculpat pentru asasinat, a anunţat marţi procurorul local Jeffrey Gray, care a precizat totodată că va solicita pedeapsa cu moartea în

Premierul Bolojan: Nu ne putem închide cu un deficit sub 8% din PIB în acest an, cu toate măsurile pe care le-am luat

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prezent marți seara în emisiune la Antena 3, premierul Ilie Bolojan a fot chestionat dacă e adevărat că deficitul bugetar real e de 10-11% din PIB. „Nu e în această situație, dar e adevărat că între

Fiul lui Ilie Dumitrescu, prins după ce a fugit de la locul unui accident

Ziua Constanta acum 5 ore
Toto Dumitrescu, în vârstă de 28 de ani, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce a produs un accident de mașină în cartierul Primăverii din Capitală și a fugit de la fața locului. Duminică, în j

FOTO Imagini emblematice din viața lui Robert Redford. Actorul a murit la 89 de ani

HotNews acum 9 ore
Cunoscutul actor Robert Redford a murit, marți dimineață, la reședința sa din Utah, la 89 de ani. Îm perioada de glorie a anilor ’70, puţini actori aveau carisma lui Redford, care a jucat de-a lungul vremii alăruri de actori emblematici. Pe lângă fa

Câţi bani a dat România Ucrainei? Bolojan îl contrazice pe Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a contrazis public estimările fostului său predecesor, Marcel Ciolacu, privind costurile suportate de România din cauza războiului din Ucraina, declarând că cifrele reale sunt mult mai mici.

Ilie Bolojan, întrebat de ce nu a respectat propunerea preşedintelui Nicuşor Dan de a nu creşte TVA-ul: A rezultat cât se poate de clar că nu este posibilă o corecţie fiscală fără creşterea de TVA

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că o corecţie fiscală fără creşterea TVA nu a fost posibilă, deşi în discuţiile preliminare preşedintele Nicuşor Dan a solicitat ca TVA să nu crească, potrivit promisiunii sale din campania electorală.

Motivele pentru care procurorii pentru care procurorii i-au trimis în judecată pe Călin Georgescu și Horațiu Potra, împreună cu alți 20 de inculpați! Acuzații grave (RECHIZITORIU)

Ziua Constanta acum 9 ore
Noi informații ies la iveală, după ce Călin Georgescu a fost trimis în judecată în cursul acestei zile, 16.09.2025, fiind acuzat de procurori că ar fi plănuit destabilizarea României, cu sprijinul mercenarilor conduși de Horațiu Potra, în urma anulă

Avocatul lui Călin Georgescu: Un simulacru de rechizitoriu, va fi desființat de Justiție

HotNews acum 3 ore
Lucian Catrinoiu, avocatul lui Călin Georgescu, a criticat dur rechizitoriul întocmit de procurorii de la Parchetul General, în dosarul în care fostul candidat la președinție a fost trimis în judecată, fiind acuzat de complicitate la tentativă la co

Luptătoarea Andreea Ana a cucerit bronzul la Campionatele Mondiale de la Zagreb

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Andreea Ana (24 de ani) a urcat, marți, pe treapta a treia a podiumului la categoria 55 kg, în cadrul Campionatelor Mondiale de lupte de la Zagreb (Croația). Românca a trecut în finala pentru bronz de cubaneza Yaynelis Sanz Verdecia cu 6-3. La ediți

Vremea

București
acum

20°
mie.

16°/21°
joi

14°/25°
vin.

14°/25°
sâm.

19°/27°
Iasi
acum

17°
mie.

12°/20°
joi

12°/20°
vin.

11°/24°
sâm.

15°/28°
Constanta
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/20°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

14°
mie.

13°/23°
joi

12°/24°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/29°