Pe vremuri de lipsuri şi crize, multe dintre lucrurile fireşti ale vieţii cotidiene capătă dintr-odată importanţă şi ajung ţinte predilecte ale discursurilor de tot felul. Pîinea este una dintre aceste ţinte, întrucît îndestularea păstrează liniştea, ieftinătatea aduce „nemurirea“, belşugul induce slava. Cînd zahareaua se găseşte din abundenţă, norodul este mulţumit, iar domnul poate să otcîrmuiască cum doreşte, să acorde, cu largheţe, privilegii, scutiri, să încurajeze iniţiativele tuturor.

Doar cînd oraşul geme de sărăcie sau de holeră, de ciumă sau de secetă, Vodă îşi aduce aminte de poporul său şi încearcă să-i astîmpere foamea şi să evite revolte şi nemulţumiri, cu măsuri protectoare: preţuri fixe la alimentele de bază, astfel încît să mănînce şi cel sărac, să se îndestuleze şi cel bogat. La 26 septembrie 1792, Mihai vodă Suţu intervine în favoarea orăşenilor din Focşani şi a locuitorilor din Rîmnicu Sărat supăraţi de vămuirea celor de „trebuinţa caselor lor“, adică „pentru cherestele de casă, pentru lemne de foc, pentru grîu, porumb, mei, orz, pentru fasole, varză, ceapă, linte şi orice alte lucruri de ale mîncării şi ale băcănii“. Şi arată cu degetul către vameşii şi ispravnicii locului care nu „se părăsesc de urmările ce s-au obicinuit rău“. Ocupaţiile militare (din anii 1806-1812) cu rechiziţionarea zaharelei creează alte neplăceri. Cînd, la 1810, brutarii din Bucureşti sînt obligaţi să facă „pesmetul“ necesar armatei ruse, oraşul rămîne fără pîine. Traşi la răspundere, aceştia se apără arătînd că nu mai au vreme şi de pîine pentru hrana norodului şi cer unirea cu cei din breasla simigiilor şi cu cei din breasla jimblarilor, astfel încît oraşul să nu ducă lipsă de hrana de bază.

DE ACELASI AUTOR Cui i-e frică de prostime? Ghearele lungi ale dregătoriilor Despre vrăjitori şi vrăjitoare „Sminteala limbii“: despre sudălmi şi ocăriMăsura primeş