Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andronescu: Populaţia are alte aşteptări de la PSD, nu dispute

Publicat in Curierul, joi 10 noiembrie 2011 ·

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu s-a declarat ieri pentru încetarea "oricăror dispute" în cadrul partidului, ea subliniind că populaţia României are alte aşteptări de la formaţiunea social-democrată, informează Mediafax. "Eu cred că populaţia României are alte aşteptări de la noi şi cred că noi către aceasta trebuie să ne concentrăm şi cred că trebuie să lăsăm la o parte orice fel de dispute în interior, pentru că lumea nu aşteaptă aceste dispute, lumea aşteaptă să ieşim cu proiecte şi să ieşim cu acţiuni concrete, în aşa fel încât anul viitor să putem câştiga alegerile", a spus ea. Andronescu a făcut aceste declaraţii întrebată dacă procedura de înlocuire a preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, ar trebui să fie oprită, aşa cum susţin Adrian Năstase şi Ion Iliescu, sau ar trebui să fie continuată. Ecaterina Andronescu se numără printre cei cinci senatori care s-au abţinut luni la votul din grupul parlamentar privitor la înlocuirea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului. BPN al PSD a decis luni înlocuirea lui Mircea Geoană în funcţia de preşedinte al Senatului cu Titus Corlăţean. Imediat după şedinţa BPN în care decizia a fost luată, în absenţa lui Geoană şi cu doar un vot împotrivă, Victor Ponta a mers la grupul PSD din Senat. La reuniunea grupului, la care a fost prezent şi Geoană, decizia a fost din nou supusă la vot, fiind înregistrate 24 de voturi "pentru", cinci abţineri şi niciun vot împotrivă. După şedinţa grupului, Mircea Geoană a declarat că decizia este "pripită şi nejustificată", că aceasta face rău partidului şi este determinată de "interese meschine". Geoană a apreciat că decizia conducerii PSD reprezintă "o greşeală strategică", pentru că aceasta va duce la pierderea de către social-democraţi a poziţiei de preşedinte al Senatului. El a adăugat că, de fapt, "va fi oferită pe tavă" această funcţie puterii.

Ion Iliescu şi Ad

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sursă Israelul și Hamas au acceptat un acord de încetare a focului în Gaza și eliberarea ostaticilor

Ziua Constanta acum 25 minute
Israelul și Hamas au acceptat miercuri un acord de încetare a focului în Fâșia Gaza și eliberarea ostaticilor, punând capăt celor 15 luni de război care a făcut zeci de mii de morți pe teritoriul palestinian, a declarat miercuri pentru AFP o sursă a

Rutte cere Alianţei Nord-Atlantice, la Comitetul Militar al NATO, să se pregătească de război

News.ro acum o ora
Secretarul general al NATO Mark Rutte cere Alianţei Nord-Atlantice să se pregătească de război şi să-şi înfrunte inamicii care încearcă să slăbească democraţia, relatează Euronews. ”Pentru a preveni războiul, trebuie să ne pregătim de (război): Este

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţie prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 27 minute
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 7 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 3 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

Trump anunţă un acord între Israel şi Hamas în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Israelul şi Hamasul au încheiat miercuri un acord în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor, la 15 luni de la începutul conflictului, anunţă surse concordante şi Donald Trump, relatează AFP. Mişcarea isl

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 27 minute
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

Bolojan: Mâine se stabileşte calendarul electoral / Antonescu, un om care acoperă, cel puţin parţial, electoratele partidelor. Am încredere în el, sunt convins că este un preşedinte predictibil, care ţine România pe o direcţie bună

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat că joi se stabileşte calendarul electoral oficial şi dispare astfel chestiunea de interpretare. Despre candidatul coaliţiei, Crin Antonescu, el a arătat că este ”un om care acoperă, cel puţin parţial, elect

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/4°
vin.

0°/6°
sâm.

1°/8°
Constanta
acum

mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°