Când un copil te roagă: „Spune-mi, te rog, o poveste!“, el nu-ţi spune „Te rog, învaţă-mă ceva!“, ci „Distrează-mă!“, dar în mod sigur învaţă ceva din ceea ce îi spui. Şi cine eşti învaţă. Nu ştiu de ce nu pricepem că la fel stau lucrurile atunci când publicul matur ne sugerează: „Vă rog, distraţi-mă!“… Zicem că s-a săturat de informaţii şi de consistenţă, când el îşi vrea povestea cu învăţături. Şi, în loc de poveste, îi servim „comentarii“ uşurele, glumiţe, vorbe goale, un fel de „frumoase fără corp“ la nivel emoţional. Mai folosim şi binecunoscute exprimări „de lemn“ sau cuvinte-brancardier, care ne scot urgent din încurcătură, adică din penuria de suflet şi de inspiraţie. Ele nu fac nici bine, nici rău. Pun înţelesul pe brancardă şi fug cu el. Avem brancardieri calificaţi, cum ar fi: „atitudine pozitivă“, „gândire proactivă“, „OK“, „look“, „trend“, „puzzle“, „contraproductiv“, „impresionant“, „unic“ etc. Avem şi „brancardieri“ analfabeţi: „locul în care a avut loc“, „doisprezece ore“, „unul dintre cei care ştie“, „facem decât atât“… Mai sunt şi farse manelistice de gust îndoielnic (vrând să demonstreze inteligenţa făptuitorilor, credulitatea sau incultura „victimelor“?), care conving, de pildă, o doamnă ca, la recensământ, să se declare „klingoniană“, conform „arborelui ginecologic“. Este acum săptămâna radioului, ajuns la o vârstă înţeleaptă, şi nu se cade să înşir neizbânzi în locul izbânzilor (care, între noi fie vorba, sunt numeroase). Mai ales că neizbânda cea mare nu se află printre exemplele de mai sus. Dar unde? Ei bine, dacă tot am început, iată povestea: Radioul nostru s-a născut oficial acum 83 de ani. Neoficial cu destui ani Publicitate înainte. Şi dacă înaintăm, dincolo de experimentele echipei lui Dragomir Hurmuzescu de la Institutul Electrotehnic şi ale celorlalţi, spre rădăcini, ajungem la Nicola Tesla, acel vlah din Croaţia, inventato