„Lumea consumatoare“ e o categorie, semnificativă, a universului din jurul nostru. E adevărat că în ultimul timp, din motive economice şi, mai rar, ideologice, sînt unii care au renunţat la ea. Şi totuşi, de cîte ori mergi în hipermarketuri sau mall-uri, ai ocazia să te ciocneşti de cei care fac, încă, parte din ea.
În anii ’90 (şi nu numai) eram o fană absolută a consumului de toate felurile. Se „dăduse“, în sfîrşit, liber la Coca-Cola, beam cîte doi litri pe zi. Se înfiinţase primul McDonald’s din România, mîncam zilnic acolo. A apărut (mult mai tîrziu) primul Carrefour, m-am repezit în el. Ca să nu mai vorbesc de întîiul mall, cel din Vitan, în care, pentru o lungă perioadă, eram aproape o locuitoare a etajului cu cinema-ul şi fast food-urile.
Nu pot spune că mă interesa, pe atunci, în mod special, cîte chimicale conţin mîncărurile şi băuturile pe care le ingurgitam, şi nici urmările lor asupra sănătăţii mele pe termen lung. Şi nici modul în care societatea de consum mă manipula şi mă subjuga cu ideologiile ei ispititoare, dar distructive.
DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriuŢineam atît de mult să împărtăşesc din deliciile consumului excesiv pentru că nu putusem s-o fac înainte de ’90. Pentru că acum simţeam un fel de datorie cetăţenească să recuperez tot ce n-am consumat pînă atunci, să mă integrez în rîndul consumatorilor conştiincioşi din întreaga lume. Prin mult criticata obligaţie a consumului, despre care aveam să aflu mai tîrziu prin teoreticienii acestuia, aveam euforica senzaţie că intru în rîndul lumii. În rîndul lumii consumatoare.
Senzaţie cu atît mai flagrantă pe la mijloc de ani 2000, în perioada boom-ului consumist. Cînd s-a deschis IKEA, şi am ajuns, în cele din urmă, s-o vizitez, am avut cu atît mai pregnant sentimentul despre care vorbeam: acela de a fi pr
