O eventuală dezmembrare a zonei euro sau a Uniunii Europene ar pune în pericol prosperitatea generaţiei următoare şi ar provoca pierderi în valoare de 50% din PIB-ul Uniunii, a avertizat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, la Berlin.
În cazul în care zona euro formată din 17 state membre sau întreaga uniune de 27 de ţări ale UE, se va destrăma, va exista un impact semnificativ în regiune, pierderile fiind estimate la 50% din PIB-ul UE de 12.300 miliarde euro, a spus Barroso.
"Acesta este motivul pentru care toţi liderii responsabili ai UE trebuie să pledeze pentru unitate. Trebuie să implicăm cetăţenii într-o dezbatere sinceră despre Europa, despre neajunsurile şi potenţialul ei. Trebuie să le explicăm cetăţenilor care este miza. Trebuie să alegem puterea, şi nu slăbiciunea, unitatea, şi nu fragmentarea, trebuie să facem alegerea dificilă, nu pe cea uşoară", a declarat Barroso citat de AP.
Citând un studiu, el a subliniat că produsul intern brut al Germaniei se va contracta cu trei la sută şi că ţara ar pierde un milion de locuri de muncă în cazul în care în zona euro ar mai rămâne doar câteva ţări membre de bază.
În acest context, preşedintele Comisiei Europene a transmis că statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să aibă euro ca monedă.