Am citit o carte care mi-a plăcut şi m-a captivat aşa de tare, încît nu mă pot abţine să nu vă împărtăşesc cîte ceva din ea. E vorba de Open. An Autobiography (publicată în 2009 în Statele Unite şi tradusă anul acesta în româneşte de editura Publica) – viaţa tenismanului Andre Agassi povestită de el însuşi (şi pusă în paginile unei cărţi cu ajutorul jurnalistului J.R. Moehringer – deţinător al unui premiu Pulizer).

Povestea începe cu o descriere fabuloasă legată de ultimul meci pe care Agassi l-a cîştigat în cariera sa, la US Open în 2006, cu cipriotul Baghdatis, un jucător despre care, înaintea meciului, Agassi are revelaţia că ar fi un fel de variantă întinerită (cu 15 ani) a lui însuşi. În ziua meciului, Agassi se trezeşte înţepenit: „Mă simt de parcă cineva s-ar fi strecurat în mijlocul nopţii şi mi-ar fi ataşat la coloană unul din acele dispozitive antifurt pentru volan“. Îşi pune problema cum ar putea un om pe jumătate paralizat să joace la US Open. Pînă seara, la ora meciului, trecînd prin diverse proceduri, printre care şi o înfiorătoare injecţie cu cortizon în spinare, omul aproape paralizat, Agassi, e pregătit de joc. Cu varianta lui mai tînără – Baghdatis. Lupta dintre ei este atît de crîncenă încît, după ce ies din arenă, sînt amîndoi întinşi, mai mult morţi decît vii, pe două mese paralele din vestiar. După ce li se acordă ajutor medical, sînt lăsaţi singuri. Zac inerţi, fiecare pe masa lui, în vreme ce pe ecranul unui televizor din încăpere se derulează cele mai importante secvenţe ale meciului abia încheiat. Baghdatis, de pe masa lui, îi întinde mîna lui Agassi. Şi se ţin de mînă, uitîndu-se la propria lor partidă însoţită de formule entuziasmate ale comentatorilor.

DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilorAndre Agassi îşi povesteşte apoi copilăria marcată de un tată dominator, obsedat