Doru Oprişcan, deputat PDL, este sceptic în privinţa participării USL ca uniune la alegerile de anul viitor. Acesta este de părere că PSD şi PNL nu se vor înţelege asupra candidaţilor comuni. “Eu am fost şi rămân foarte sceptic în participarea USL sub această formă la alegeri. Nu neapărat din cauza acestui conflict cu Geoană, cu Ponta, pleacă Geoană, pleacă Ponta, pleacă amândoi, nu pleacă nici unul, nu ştiu ce se va întâmpla. Chiar nu e preocuparea mea prioritară acum. Dar eu cred că vor apărea disensiuni în momentul în care vor merge pe stabilirea candidaţilor unici şi pentru primării şi pentru preşedinţii de Consilii Judeţene, iar o dată cu comasarea (alegerilor) şi pentru candidaţii din colegii. Sigur că îşi vor contesta unii altora sondajele, pe care le comandă ba unul, ba altul şi întotdeauna sondajul iese aşa cum vrea cel care-l comandă”, a declarat Oprişcan.