Firmele care au câştigat licitaţia organizată de municipalitate au demarat la începutul acestei săptămâni lucrările de introducere a infrastructurii în Parcul Industrial "Eurobusiness" din Şoseaua Borşului.
Lucrările, adjudecate de asocierea dintre firmele Construcţii Bihor, Drum Construct şi Energomontaj pentru suma de 45 milioane lei (reprezentând 77% din preţul estimat), trebuie finalizate în cel mult un an de zile, urmând să fie predate beneficiarului în noiembrie 2012.
Conform contractului, constructorii vor amenaja în Parcul Industrial reţele de apă şi canalizare, electricitate, termoficare şi drumuri. De asemenea, vor asigura şi accesul la reţeaua de telecomunicaţii. "Prima urgenţă este să asigurăm încălzirea pentru halele care au fost deja construite în Parcul Industrial, astfel încât agenţii economici care s-au bazat pe termoficarea în sistem centralizat să beneficieze de aceasta începând din 1 decembrie", a declarat primarul Ilie Bolojan, în cadrul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o joi la faţa locului.
Noua zonă industrială din Şoseaua Borşului numără deja nu mai puţin de cinci hale construite de Shinheung Electronics (producţie electronice), Carbenta (întreţinere, reparaţii şi comercializare autovehicule), Tamira Pan (producţie şi distribuţie articole din mase plastice de uz casnic), Fais Mekatronic (producător de filtre şi infrastructură de telecomunicaţii) şi Decoletaje & Conjuntos (operaţiuni de mecanică generală).
Firmele din Parcul Industrial şi-au construit deja puncte termice şi aşteaptă doar ca Electrocentrale să le furnizeze agent termic primar pentru a-şi încălzi spaţiile de producţie.
Primărie, vând curent!
O componentă importantă a infrastructurii parcului industrial o va constitui reţeaua electrică. "Pentru prima dată vom aveam o staţie de transformare a oraşului cu o capacitate de 110kv/20kv, su