Accident spectaculos în această dimineață pe drumu național 7, în localitatea Tălmaciu. Nu mai puțin de 4 mașini, dintre care un TIR și un microbus, au fost implicate în evenimentul rutier, în care două personae au fost rănite ușor.
CITIŢI ŞI:
VIDEO Un autocar plin cu copii s-a ciocnit de un TIR, pe DN 14 GALERIE FOTO
VIDEO - FOTO: Accident cu un autocar plin cu pasageri care veneau din Spania, pe DN1 la Veștem
VIDEO – Imaginile surprinse cu copilul în timp ce era strivit de un TIR la Sibiu. Răzvan visa o carieră în televiziune (GALERIE FOTO)
Polițiștii spun că vinovat de producerea accidentului este șoferul unui TIR înmatriculat în Macedonia, care circula dinspre Sibiu spre Vâlcea.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, inspectorul Luciana Balteș, acesta nu a păstrat o distanță regulamentară față de o autoutilitară care circula în fața sa, o lovește, apoi ajunge pe contrasens, unde a lovit un autoturism Skoda care circula regulamentar.
CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO DE LA LOCUL ACCIDENTULUI
În urma impactului, Skoda a fost proiectată într-un Mitsubushi aflat pe un drum lateral, care se pregătea să intre pe DN 7.
Șoferul autoturismului Skoda și soția lui au fost răniți ușor, fără a avea nevoie de internare.
CLICK AICI PENTRU O ALTĂ GALERIE FOTO
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: