Să lăsăm puţin cifrele. Sau, mai bine zis, să privim dincolo de ele. Criza greacă ar putea avea consecinţe politice mai profunde decît credem. Grecia a aderat la Uniunea Europeană în 1981, la doar şapte ani de la instaurarea democraţiei, după dictatura coloneilor. Şi iat-o, la 30 de ani de la aderare, cu finanţele vraişte, cu actele guvernării puse sub supravegherea Bruxelles-ului – dacă nu cumva direct sub cea a Berlinului şi Parisului –, cu o clasă politică incapabilă să păstreze controlul, măcar în aparenţă. Şi, mai presus de toate, o societate gîlgîind de ură împotriva Occidentului, un amestec de frustrare prezentă şi clişee istorice, mergînd de la ocupaţia nazistă şi sprijinul Statelor Unite pentru dictatura coloneilor pînă hăt, departe, la marea schismă din 1054.
De partea cealaltă, Vestul redescoperă temeri vechi. Sînt oare capitalismul şi etica protestantă compatibile cu bizantinismul? Interesul politic al Occidentului, de a pune zdravăn un picior în Balcani, spre a stăvili expansiunea sovietică, a cîntărit mult în aderarea Greciei, acum 30 de ani. Dar dacă, în acest răstimp, „occidentalizarea“ Greciei s-a dovedit un eşec? Nu cumva teoria lui Samuel Huntington îşi ia revanşa, după ce părea infirmată de „succesul extinderii“?
DE ACELASI AUTOR Un altfel de sfîrşit al lumii Trei iluzii ale dreptei de pe la noi Oficial, sîntem iar în "zona gri" Ceauşescu şi o campanie obosităPerspectiva ieşirii (sau alungării) Greciei din zona euro şi chiar din Uniunea Europeană apare astăzi ca demnă de luat în discuţie. O „oficializare“ a eşecului occidentalizării Greciei ar putea avea însă efecte colosale în regiune.
Nu mai este mult pînă în 2014, anul care va marca un secol de la asasinatul de la Sarajevo, moment care a însemnat începutul Primului Război Mondial şi care a consacrat, o dată pentru totdeauna, renumele Balcanilor de butoi cu pulbere al Europ
