La frecvenţa cartonaşelor roşii pe care le primesc jucătorii noştri, credeţi că e cazul să ne facem o strategie din a juca în cupele europene cu doar zece oameni?

Savoarea întîlnirilor mele cu întrebările Dilemei vechi constă, printre altele, în încercarea de a „vinde“ sportul unui public care, după expresia lui Andrei Pleşu, este siderat şi găseşte „profund misterios ataşamentul lui Cosaşu pentru fotbal. «De copil am visat să fiu cronicar de fotbal!» E ca şi cum l-ai auzi pe Maupassant declarînd că sensul vieţii e să ajungi campion la popice“. De aceea, mă amuză că primesc mai mereu din partea Dilemei vechi întrebări stîrnite de evenimente negative din sport, cum ar fi decăderea rugby-ului sau scandalurile din tribune sau numărul mare al cartonaşelor roşii din fotbal. Trebuie să admiteţi că e derutantă topica aceasta de căutare a nefericirii, mai ales că vine din partea redacţiei unei reviste de elită, redacţie care, ca oricare dintre noi, se declară sătulă de „ştirile negative de la televiziuni“. Apropo, probabil că Dilema veche a devenit, şi pe fondul scăderii presei scrise, cea mai bună publicaţie a României, lucru care n-o fereşte însă de guturaiul general.

DE ACELASI AUTOR Ce vă doresc pentru 2013 Tarife diferite În derivă Lucescu în paltonŞi, de fapt, chiar îmi convine acest joc al minţii! Pentru că am beneficiul „aşteptărilor scăzute“. La urma urmei, ce poţi pretinde de la un jurnalist a cărui ocupaţie de bază e aceea de numărător de cornere, şi, în general, de la o lume a sportului unde poţi găsi în tribune sloganuri infantile precum „Te iubesc, mamă, dar nu ca pe Dinamo“? Dinamo Zagreb, în acest caz. Poate că, spre deosebire de ceea ce i-a oferit mama, acel suporter s-a simţit iubit necondiţionat de Dinamo, care Dinamo nu a instaurat cu omul din tribună o relaţie părinte-copil, ci una adult-adult. E o ipoteză de psihologie „la fără frecvenţ