Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casieră de la o unitate bancară din Zimnicea, acuzată că a prejudiciat cinci persoane cu 250.000 lei

Publicat in Gandul, joi 10 noiembrie 2011 ·

O femeie de 41 de ani, din Zimnicea, judeţul Teleorman, casieră la o unitate bancară din oraş, este cercetată pentru mai multe infracţiuni, fiind acuzată că şi-a însuşit ilegal, sume de bani, în lei şi valută, din conturile a cinci persoane fizice, prejudiciul ridicându-se la 250.000 lei.

Elena V, din Zimnicea, casieră la o unitate bancară din oraş, este cercetată pentru abuz în serviciu în formă calificată, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, anchetatorii probând că femeia a falsificat documente justificative, respectiv contracte de creditare, chitanţe şi a făcut plăţi fictive, în perioada ianuarie 2010 - noiembrie 2011, însuşindu-şi în mod ilegal bani, în lei şi valută, din conturile a cinci persoane fizice, prejudiciul stabilit fiind, până în prezent, de 250.000 lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Teleorman, poliţiştii din Zimnicea afirmă că Elena V., în vârstă de 41 de ani, din Zimnicea, a comis mai multe infracţiuni, profitând de calitatea sa de casier la o unitate bancară din localitate.

"Ea a falsificat documente justificative, contracte de creditare, chitanţe şi a efectuat plăţi fictive, în perioada ianuarie 2010 - noiembrie 2011, însuşindu-şi în mod ilegal sume de bani, în lei şi valută, din conturile a cinci persoane fizice. Prejudiciul stabilit până acum se ridică la suma de 250.000 lei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru abuz în serviciu în formă calificată, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals", se arată în comunicatul IPJ Prahova.

În prezent, cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor păgubite şi stabilirea întregului prejudiciu, femeia fiind cercetată în stare de libertate.

O femeie de 41 de ani, din Zimnicea, judeţul Teleorman, casieră la o unitate bancară din oraş, este cercetată pentru mai mu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum o ora
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum o ora
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum o ora
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

VIDEO Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu primul-ministru ungar Viktor Orban la Budapesta

G4Media acum 32 minute
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit vineri cu primul-ministru ungar Viktor Orban la Budapesta, în cadrul vizitei pe care o efectuează cu ocazia întâlnirii miniștrilor de Interne din Austria, România, Bulgaria și Ungaria pe tema Schengen. Biroul de

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum 58 minute
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum o ora
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Nicolae Ciucă, apel către liberali: Din inima Olteniei dăm semnalul mobilizării și victoriei de duminică! Singurul vot util este pentru PNL!

Libertatea acum 32 minute
Candidatul prezidențial al PNL, Nicolae Ciucă, a avut ultimul mare eveniment de campanie în județul natal, Dolj, alături de organizațiile și primarii liberali din Oltenia și Muntenia, cărora le-a cerut să se mobilizeze pentru victoria liberală în al

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum 39 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°