Comisia Europeană a cerut Franţei să meargă mai departe pe calea rigorii bugetare cu toate că Parisul a anunţat luni un al doilea plan de austeritate. Potrivit cifrelor publicate de CE, Franţa ar urma să înregistreze în 2013 o creştere economică foarte modestă, lucru care nu-i va permite să-şi amelioreze deficitul bugetar.
În aceste condiţii pesimiste, Olli Rehn a cerut Franţei să facă eforturi suplimentare pentru a respecta peste doi ani cifra maximă admisă de Pactul de stabilitate, şi anume un deficit de maximum 3 procente din PIB, faţă de cele circa 5% prevăzute în actualele condiţii. Aceeaşi comisie de la Bruxelles spune că datoria Franţei ar urma să se îngreuneze, atingând 92% din PIB în 2013, mult peste limita de 60 de procente impusă de pactul de stabilitate.
Bursele preferă obligaţiunile germane, în detrimentul celor franceze
Alarmismul afişat de Bruxelles ar putea schimba datele problemei. După Grecia şi Italia, Franţa riscă să fie acum contaminată de criza datoriei. Cel puţin aşa afirmă experţii, notând faptul că Parisul plăteşte tot mai scump ca să-şi finanţeze datoria. Se subliniază în acest context o diferenţă record - un „spread” - între randamentele a două obligaţiuni, în speţă cele emise de Germania - prima economie din Zona Euro - şi cele emise de Franţa - a doua economie din zona cu monedă unică. El corespunde într-un fel unei prime de risc.
Putem spune, cu alte cuvinte că, pentru pieţele financiare, datoria Franţei este tot mai puţin o miză fără risc. Şi mai putem spune că, pentru a-şi pune banii în securitate, bursele preferă să cumpere masiv mai degrabă obligaţiuni germane decât franceze. Chiar dacă pentru moment treburile nu sunt încă dramatice, diferenţele de cifre evocate demonstrează că germanii gestionează altfel - adică mai bine - finanţele publice, decât francezii.
Analiştii sunt de părere că aceste semn