Avram se consideră vinovat doar pentru zborul cu elicopterul, tabloul din discuţia cu soţia e cadoul lui Ţerbea la cununia lui Marius Avram, şefii din Liga 1 îi cereau anumiţi arbitri. Sandu şi Borcea au primit primele săgeţi de la fostul preşedinte CCA
Avram, mai senin decît la recursul din septembrie. Ţerbea, jovial, pupîndu-se cu avocaţii: "Maestre! La treabă! Succes". Atît în boxa arestaţilor. În public, pilotul de elicopter şi recepţionerul, livizi şi cu privirea goală. La dreapta, Penciu, avocatul acuzat de instigare la fals în acte. Tabloul se închide cu apariţiile noi din rîndul apărătorilor: Marian Nazat pentru Avram, Pavel Abraham, fostul şef al Poliţiei, pentru recepţionerul Chiorean şi avocatul lui Gypsanu, din cazul Hardy, pentru Penciu! Să-nceapă dansul!
"De ce-am ajuns aici?"
"Doamna preşedintă, mă consider nevinovat". Avram debutează la fel, cu alura unui bărbat ascultător. Noutatea? "Sînt vinovat doar că am mers cu elicopterul". Stilul se păstrează, trăiască seria BD: "Vreau să mai spun şi recunosc: am fost ajutat de domnul Ţerbea cu nişte sticle, băuturi dacă vreţi, vin". Judecătoarea opreşte secvenţa: "Cum de-aţi ajuns în conjunctura asta, cum vă explicaţi?"
"Am stat şi m-am gîndit de foarte multe ori: de ce-am ajuns aici?", deschide fostul şef al arbitrilor cutiile Pandorei. Expune lung apoi motivele pentru care a avut "funcţii înalte, bucurat în societate de un prestigiu şi un respect". Instanţa oftează şi repetă întrebarea. Monştrii stau să apară.
Un necaz foarte mare. Pisica, pentru Borcea şi Sandu
"Obiectivul meu? Să redau credibilitatea arbitrilor, pentru că în 2009 s-a întîmplat cam acelaşi lucru: un necaz foarte mare pentru fotbalul românesc", leagă Avram misia lui de "întîmplările de atunci". Urmează explozia: "Exista o practică: delegările arbitrilor se făceau de preşedinţii de