Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretele oamenilor care trăiesc 100 de ani

Publicat in Romania Libera, joi 10 noiembrie 2011 · ·

90% dintre noi am putea atinge această vârstă urmând şapte paşi simpli.

Aproximativ 90% dintre oameni ar putea trăi 90 de ani sau chiar 100 dacă şi-ar modifica stilul de viaţă, susţine un cardiolog canadian, citat de Daily Mail. Potrivit medicului Clyde Yancy, reţeta constă în menţinerea unei greutăţi normale, evitarea fumatului şi monitorizarea nivelului de colesterol.

Alţi paşi spre o viaţă lungă sunt menţinerea la un nivel optim a presiunii sângelui, controlul diabetului, o dietă sănătoasă şi sport. Aceste recomandări ar reduce totodată cheltuielile privind tratamentele pentru bolile de inimă şi numărul de bolnavi de diabet asociat cu obezitatea. „Urmând şapte paşi simpli, oamenii ar avea şanse de 90% să trăiască 90 de ani sau chiar 100 fără a avea boli de inimă, atac cerebral sau chiar cancer. Astfel, calitatea vieţii ar creşte foarte mult", a afimat Clyde Yanci, cardiolog şef la Northwestern University's Feinberg School of Medicine, Chicago, prezent zilele acestea la Canadian Cardiovascular Congress.

Iată cei şapte paşi pe care medicul ne recomandă să-i urmăm:

1. Faceţi mişcare. Sedentarismul vă poate scădea speranţa de viaţă cu şapte ani şi vă poate creşte de două ori riscul de boli de inimă şi de atac cerebral.

2. Controlaţi-vă frecvent nivelul colesterolului. Persoanele cu un nivel ridicat al colesterolului au un risc ridicat de a li se depune grăsimi pe artere, ceea ce creşte riscul de boli de inimă şi de atac cerebral.

3. Mâncaţi sănătos. Să ţineţi o dietă care include fructe şi legume este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le puteţi face pentru a vă îmbunătăţi sănătatea.

4. Monitorizaţi-vă presiunea sângelui. Hipertensiunea este denumită adesea „ucigaşul tăcut", pentru că nu are simptome. Ţinerea sub control a tensiunii taie riscul de atac cerebral cu 40% şi pe cel de infarct cu 25%.

5. Nu vă îngră

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 9 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 8 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Regizorul Morgan Spurlock, nominalizat la Oscar pentru Super Size Me, a murit la 53 de ani

News.ro acum o ora
Regizorul nominalizat la Oscar Morgan Spurlock, cunoscut mai ales pentru filmul său din 2004 despre fast-food, Super Size Me, a murit la vârsta de 53 de ani, relatează BBC. În documentarul Super Size Me, Spurlock a trăit o lună întreagă cu o dietă b

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 11 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 8 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 10 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 9 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 13 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 12 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

18°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°