Derby-ul ultimei etape a turului Diviziei A2 de volei feminin, seria Est, se dispută sâmbătă de la ora 13.30, la Brăila, între CSM Comision şi CSU Galaţi.
Prin creşterea numărului de echipe din Brăila, şi întâlnirile din plan sportiv brăileano - găţene s-au mărit, astfel că, după fotbal şi handbal, mâine şi echipele de volei din cele două oraşe îşi vor disputa întâietatea.
Nu de mult, întâlnirile dintre Braiconf şi CSU Metal Galaţi suscitau un interes mare din partea iubitorilor de volei din cele două oraşe şi probabil că şi acum tradiţia se va relua.
Înaintea partidei directe, CSM Comision este lideră autoritară a seriei Est cu 15 puncte, maximum după şase etape, în timp ce gălăţencele se află pe locul al treilea, având acelaşi număr de puncte, 12, ca şi ocupanta locului secund, Rapid Bucureşti, dar un setaveraj inferior.
Ca toate disputele dintre cele două oraşe vecine, şi cea de sâmbătă va fi una interesantă, ţinând cont de valoarea celor două loturi, însă brăilencele pregătite de profesorul Vladimir Stănescu pornesc, totuşi, cu prima şansă. Derby-ul ultimei etape a turului Diviziei A2 de volei feminin, seria Est, se dispută sâmbătă de la ora 13.30, la Brăila, între CSM Comision şi CSU Galaţi.
Prin creşterea numărului de echipe din Brăila, şi întâlnirile din plan sportiv brăileano - găţene s-au mărit, astfel că, după fotbal şi handbal, mâine şi echipele de volei din cele două oraşe îşi vor disputa întâietatea.
Nu de mult, întâlnirile dintre Braiconf şi CSU Metal Galaţi suscitau un interes mare din partea iubitorilor de volei din cele două oraşe şi probabil că şi acum tradiţia se va relua.
Înaintea partidei directe, CSM Comision este lideră autoritară a seriei Est cu 15 puncte, maximum după şase etape, în timp ce gălăţencele se află pe locul al treilea, având acelaşi număr de puncte, 12, c