Muzeul de Istorie Naturala organizeaza o noua editie a expozitiei cu vinzare "Mineralia", incepind de astazi si pina duminica inclusiv. Ca si la editiile precedente, vor putea fi admirate foarte multe bijuterii, realizate in atelierele din tara, din pietre pretioase (diamant, safir, rubin, smarald) si semipretioase (ametist, cuart fumuriu si roz, opal, turmalina, jad sau topaz). Vor fi expuse, de asemenea, pietre sculptate sau taiate pentru realizarea de obiecte ornamentale. Acestora li se adauga cu succes perlele, coralul, sideful, chihlimbarul, lemnul silicifiat, iar cei pasionati isi pot intregi colectia cu amoniti, dinti de rechin sau meteoriti. Exponatele provin din toate colturile lumii: geode si cuart din Brazilia, cuart roz din Madagascar, jad din China sau Canada, turcoaz din America de Nord, agate din Mexic, lapis lazuli din Afganistan, lemn opalizat si opal din Australia, malachit din Congo, azurit din Maroc, sidef din Noua Zeelanda, chihlimbar din Marea Baltica. Lemnul silicifiat e de pe teritoriul Romaniei, ca si calcedonia, jaspul, agatul, lizarditul (zona Brad) ori chihlimbarul (Buzau). "Fiecare piatra are povestea ei, pe care nu o putem ignora: incepind cu provenienta, denumirea, conditile in care s-a format si pina la felul cum a fost prelucrata pentru a ajunge o bijuterie. Fiind o expozitie cu vinzare, va fi disponibila intreaga gama de preturi. Pentru cristale, micile esantioane vor fi la 2-3 lei, iar piesele «grele», de colectie vor ajunge la sute sau chiar mii de lei. Bijuterii precum inele, cercei sau bratari vor fi de la 5 la 50 de lei, in timp ce colierele sau seturile complete se vor vinde la o suta sau la citeva sute de lei. Oricine va putea gasi insa ceva interesant de cumparat", a precizat Andrei Gorduza, coordonator al evenimentului. Astazi, miine si simbata expozitia va putea fi vizitata intre orele 9 si 19, iar duminica in intervalul 9-