Daca avem constiinta ca batranetea noastra a fost o experienta rodnica si integrata intr-un fel plin de sensuri scurgerii generatiilor si ca ne-am facut datoria aici pe pamant, atunci suntem pregatiti pentru marele salt… moartea, preludiul vietii de apoi.
In general, sunt doua mari atitudini umane in ceea ce priveste viata de apoi. Sunt ateii (minoritari), care nu cred in Divinitate si nici in viata de apoi, dar ar tinde sa creada in puterea de regenerare a trupului prin congelare si eventual clonare.
A doua (mai numeroasa) crede intr-o forma sau alta in existenta unei Divinitati si intr-o continuare a vietii dupa moarte intr-un alt plan existential sau in reincarnarea din nou pe pamant.
Sigur, ca nu luam in considerare pe cei nehotarati (multi!) care nu stiu ce sa creada despre viata de dupa moartea fizica. Nehotaratii sunt in general semi-atei in tinerete si credinciosi–bigoti la batranete (sic!). Multi, nu cred nici macar in existenta sufletului. Dar iata ce spunea Steiner ca se intampla dupa moarte. ”Cand omul a trecut pragul mortii, el ii intalneste pe cei care au decedat inaintea lui si cu care era, intr-un anumit fel, legat in timpul existentei sale. Intre moarte si o noua nastere noi ne regasim impreuna cu cei apropiati noua. Asa cum pe Pamant avem perceptii de culori, sunete, etc., la fel am putea spune, cu titlul de comparatie, ca dupa moarte suntem inconjurati de un nor de viziuni. In jurul nostru totul este viziune; noi insine suntem viziune. Aici, pe Pamant, suntem carne si sange, acolo suntem viziune.
Dar aceasta viziune nu este un vis; dimpotriva, noi stim ca este o realitate. Defunctul pe care il intalnim, si de care eram anterior legati, este de asemenea viziune; el este oarecum inclus intr-un nor vizionar” Despre Rai si Iad, Steiner il rezuma ca un fel de calatorie a sufletului printre planetele sistemului nostru solar. @N_P
