Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lui Sandu îi pute printre \"căcăcioşii\" de la UEFA

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 10 noiembrie 2011 ·

Şeful FRF i-a făcut cum i-a venit la gură pe cei de la forul continental. Sursa: VLAD STĂNESCU

Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, dă semne tot mai mari de slăbiciune, după ce DNA a delanşat prigoana pe feuda unde "Naşu’" a tăiat şi a spânzurat după bunul plac în ultimii 21 de ani.

Şeful de la "Casa Fotbalului" a avut o ieşire necontrolată, deloc protocolară, la adresa UEFA, structură din care face şi el parte, fiind membru în Comitetul Executiv.

Supărat că forul continental a precizat într-o notă adresată clubului Universitatea Craiova că nu se va implica în acest caz, "Naşul" şi-a ieşit din minţi marţi seară, într-o intervenţie în direct la GSP TV.

"Nu se implică, domne, ce să facă UEFA? FIFA şi UEFA sunt mai căcăcioase acum decât oricine, pentru că au problema cu Sionul! Le e frică să dea şi un cuvânt", a răbufnit Mircea Sandu.

"O să se judece şase luni o eliminare"

"Dacă FIFA nu catadicseşte să ia decizii, să se ducă toţi în instanţele civile pentru o eliminare, ce mă interesează pe mine? O să găsesc o soluţie să desfiinţez instanţele sportive, să se ducă toţi în instanţele civile. O să ajungă să se stea şase luni ca să se judece o eliminare", a continuat fostul atacant de la Sportul.

Ieşirea nervoasă a lui Sandu trădează frica acestuia, mai ales că, după dezafilierea Craiovei, a ajuns să dea cu subsemnatul la DNA, iar din acel caz, procurorii au mai "rupt" şi alte dosare în care va fi cercetat.

Şeful FRF nu este primul conducător al fotbalului românesc care şi-a ieşit din pepeni, după ce DNA a început să ia totul la puricat.

Lui Mitică Dragomir i-a sărit muştarul în urmă cu câteva zile, la ieşirea din sediul DNA, înjurându-i vârtos pe ziarişti: "Fir-aţi ai dracu’ să vă ia!".

"Celor de la UEFA sigur nu le-a picat bine"

Exprimarea deloc academică a lui Sandu a ajuns, cu siguranţă

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°