Preşedintele Romanian International Bank (RIB), Florin Dănescu, a fost numit preşedinte executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). Asociaţia a anunţat ieri, într-un comunicat: "Preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor, domnul Radu Graţian Gheţea, informează opinia publică cu privire la faptul că, în urma procesului de selecţie, Consiliul Director al ARB a decis numirea în funcţia de preşedinte executiv al ARB, începând cu data de 1 decembrie 2011, a domnului Florin Dănescu".
Domnia sa va renunţa la poziţia de la RIB şi a ocupat în decursul ultimilor ani funcţii de conducere în sistemul bancar românesc, inclusiv la nivel de top management, fiind pe rând, şef departament Money Market&Foreign Exchange, şef departament trezorerie, vicepreşedinte, prim-vicepreşedinte executiv şi preşedinte executiv. El a condus RIB în ultimii trei ani.
Cu o lună în urmă, preşedintele ARB, domnul Radu Gheţea, a anunţat că ARB analizează 17 CV-uri trimise de persoane interesate să ocupe funcţia de preşedinte executiv al instituţiei. Numirea unui preşedinte executiv la Asociaţia Româ-nă a Băncilor era programată iniţial pentru luna iulie, dar decizia a fost amânată pentru septembrie, deoarece niciunul dintre candidaţi nu a avut suportul întregii conduceri.
În prima fază de selecţie, începută în iunie, ARB a arătat că pentru a ocupa funcţia de preşedinte executiv candidaţii trebuie să respecte mai multe criterii, printre care experienţă bancară relevantă într-o poziţie de conducere în top management, cunoaşterea la perfecţie a limbii române şi vorbirea fluentă a limbii engleze.
Persoana desemnată va reprezenta ARB şi va susţine punctul de vedere al comunităţii bancare în faţa autorităţilor române, precum şi a organismelor internaţionale în domeniul financiar - bancar, în baza mandatului dat de Consiliul Director al asociaţiei.
Alte c