Sir Alex Ferguson e un om mult mai complicat decît portretele de presă
Nimic mai obositor decît a 25-a descriere şi a 19-a teorie asupra fenomenului F, după 25 de ani de United şi 19 titluri. Oricum, s-a spus tot. Sau aproape tot. Duminica trecută, în ziua aniversării, au scăpat noutăţi contrariante. Zbirul scoţian are calităţi umane. Îşi respectă jucătorii. Îi vizitează acasă, cînd sînt bolnavi sau au alte necazuri. Vorbeşte la telefon cu veterani demult uitaţi care pot conta, oricînd, pe sfatul şi glumele Zbirului. Ca orice lider de calibru, Sir Alex Ferguson e un om mult mai complicat decît portretele de presă sau percepţia idolatră a suporterilor.
Complexitatea fenomenului F e greşit sau insuficient înţeleasă din chiar clipa în care o reducem la Ferguson. Astfel, Manchester United e numai pînă la un punct rezultatul viziunii lui Ferguson. În acelaşi timp, Ferguson însuşi nu putea deveni fenomenul F fără un club de mare putere instituţională. Ferguson putea fi un foc de paie sau chiar un incendiu de cîteva sezoane la un club oarecare. United, la fel ca Liverpool, Barca, Real sau Bayern, e un mod de organizare în care tradiţia, etica şi administraţia dau antrenorului cu viziune o platformă formidabilă. Să nu uităm, există ceva glorios care se numeşte “before Ferguson” şi include, printre altele, Cupa şi Campionatul în 1908, Bobby Charlton, sacrificiul Munchen 1958 şi Matt Busby.
Discuţia poate aluneca uşor, prea uşor, în istorie, în sociologie sau în alte discursuri utile cercetătorului care nu poate comunica mai departe ceva inteligibil. Din fericire, United a produs, recent, pînă şi anecdota care poate lămuri ce e aia putere instituţională şi cu ce se mănîncă ea din 1878 încoace.
Vinerea trecută, clubul a decis să-i facă titularului un cadou meritat după 25 de ani de Ferguson. Tribuna de Nord de pe Old Trafford se va numi Sir Alex Fergus
