Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecii au retras 5 miliarde de euro din bănci în ultima săptămână

Publicat in rfi, joi 10 noiembrie 2011 ·

5 miliarde de euro au fost retraşi din băncile elene, reprezentând circa 3% din totalul depozitelor, anunţă surse bancare, citate de Reuters. Valul de retrageri de lichidităţi vine pe fondul crizei politice şi a temerilor că ţara ar putea părăsi Zona Euro.

Joi şi vineri, după anunţul premierului Giorgios Papandreou privind organizarea unui referendum asupra pachetului de ajutor financiar extern, oamenii au venit în număr mare pentru a-şi lua banii acasă. „Băncile au întâmpinat dificultăţi în a asigura lichidităţile conform cu cererea”, a declarat un bancher. Instituţiile de credit au recurs la măsuri de urgenţă, asigurând dobânzi de până la 7% pe an, care să convingă populaţia să îşi păstreze banii în conturi.

„E incredibil, au fost clienţi care au solicitat sume de 600.000-700.000 de euro pentru a le lua acasă!”, afirmă un alt bancher.

Săptămâna aceasta, guvernatorul Băncii centrale a Greciei a făcut un apel public şi a cerut constituirea unui nou guvern, avertizând că în joc este statutul ţării de membră a Zonei Euro. Grecii se tem de colapsul instituţiilor financiare, dar cel mai mult îi sperie perspectiva ca ţara lor să renunţe la moneda euro.

Potrivit Mediafax, soldul depozitelor bancare din Grecia a scăzut cu peste 21% din ianuarie 2010, iar băncile au devenit tot mai dependente de lichidităţi de la Banca Centrală Europeană. Potrivit ultimelor date disponibile, depozitele bancare au scăzut cu 3% în septembrie, la 183,2 miliarde de euro.

În acest moment, la Atena discuţiile pentru numirea unui nou premier sunt în derulare, după anunţul demisiei lui Giorgios Papandreou de miercuri seară.

5 miliarde de euro au fost retraşi din băncile elene, reprezentând circa 3% din totalul depozitelor, anunţă surse bancare, citate de Reuters. Valul de retrageri de lichidităţi vine pe fondul crizei politice şi a temerilor că ţara ar putea

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum 40 minute
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum o ora
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Mihai Jurca anunţă reorganizarea Cancelariei Prim‑Ministrului

BusinessMagazin acum 28 minute
Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Cancelariei Prim‑Ministrului, Mihai Jurca, a prezentat propunerile de reorganizare a structurii interne, care prevede reducerea numărului de consilieri şi secretari de stat, transformarea unor direcţ

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 26 minute
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°