Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ARHIVELE COMUNISMULUI: „Spânzurătoarea să dea în Stalin!...“ Vezi GALERIA FOTO!

Publicat in Adevarul, joi 10 noiembrie 2011 ·

Astfel şi-au exprimat „dragostea" faţă de conducătorul URSS două ţărănci din comuna Lohăneşti, raionul Hânceşti. Pentru scrisorile lor au fost condamnate, în 1952, la câte zece ani de lagăr de muncă. Basarabenii au folosit alegerile drept prilej pentru a-şi manifesta ideile anticomuniste şi nemulţumirile sociale.

După 1944, la toate scrutinele din RSSM, la numărarea voturilor în urne erau găsite fie scrisori anticomuniste, fie inscripţii antisovietice pe buletine. Majoritatea autorilor au fost identificaţi şi trimişi în gulag.

Represiunile politice din 1940-1941 şi cele ulterioare, foametea organizată din 1946-1947, colectivizarea forţată, deportările în masă din anii 1949 şi 1951 aveau să le deschidă ochii chiar şi basarabenilor care mai credeau în mitul sovietic de construcţie a comunismului. Întrucât orice moldovean care se pronunţa deschis împotriva regimului comunist era trimis în gulag, s-a recurs la alte metode de rezistenţă. Scrisorile anonime cu caracter antisovietic şi foile volante au devenit metoda prin care basarabenii îşi manifestau atitudinea faţă de dictatura instaurată după 1940. Astfel de mesaje erau găsite şi în urnele de vot.

Click aici să vezi GALERIA FOTO!

Teodora Zamosteanu şi Maria Zbirean s-au născut în comuna Lohăneşti, judeţul Chişinău, în anul 1906 şi, respectiv, 1903, în familiile unor ţărani mijlocaşi. S-au căsătorit în satul natal, au adus pe lume copii (doi şi, respectiv, unul). Către 1944, familia Zamosteanu deţinea în proprietate trei hectare de pământ, o casă, avea doi cai, o vacă şi orătănii. Familia Zbirean împreună cu tatăl avea şase hectare de pământ. Foametea din 1946-1947, impozitele agricole exagerate, politica de descurajare a proprietăţii private i-a determinat să dea pământul la stat. Ambele femei lucrau în colhozul „Kuibâşev" din localitate.

Pentru data de 24 decembrie 1950 fusese stabi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 22 minute
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Destiny Park deschide o nouă locație în Iași, în incinta Mall Moldova (P)

Mediafax acum 25 minute
Destiny Park, cel mai mare parc de învățare prin joacă din România, anunță deschiderea unei noi locații în Iași, în incinta Mall Moldova. După succesul răsunător al centrului din București, noul spațiu promite să aducă aceeași experiență educațional

Adrian Vasile este noul antrenor al campioanei de handbal feminin CSM București

Mediafax acum 25 minute
Cristina Vărzaru, team-managerul echipei, a explicat alegerea: „Am căutat un antrenor care să înțeleagă ADN-ul clubului, care are experiență și cursul de Master Coach obligatoriu în vederea participării în meciurile din Champions League, un antrenor

Militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de valori falsificate

News.ro acum 40 minute
Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valori falsificate în formă continuată. Ult

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum o ora
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 2 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 3 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

34°
lun.

21°/34°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°