Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paris Photo, marele rendez-vous al fotografiilor, la a XV-a ediţie

Publicat in rfi, joi 10 noiembrie 2011 ·

Paris Photo, marele rendez-vous al colecţionarilor de fotografii, îşi deschide joi porţile în capitala Franţei. Pentru prima dată, manifestarea care durează până duminică este găzduită de Le Grand Palais, semn al interesului tot mai mare pentru această întâlnire internaţională. Această a XV-a ediţie are şi un invitat special: fotografia africană sub-sahariană.

Paris Photo şi-a petrecut 14 ani în galeriile de la Carrousel du Louvre. Era momentul ca manifestarea să-şi găsească o sală mai impunătoare, mai vizibilă, pe măsura importanţei crescânde, atât în rândul colecţionarilor, cât şi a amatorilor de fotografie. Noua gazdă a lui Paris Photo, Le Grand Palais, monument de arhitectură celebru pentru acoperişul său din sticlă, „este emblematic pentru statutul fotografiei”, spune directorul manifestării.

Până duminică, pe o suprafată de 5000 de metri pătraţi îşi prezintă exponatele 117 galerii şi 18 editori. 55 de galerii vin pentru prima dată sau nu au mai fost demult la Paris Photo. Printre noii veniţi, galeria celebrului colecţionar american Gagosian. Prezenţa americană se impune de altfel tot mai mult, 23 de galerii de peste Oceanul Atlantic au venit să-şi expună fotografiile la Grand Palais.

Trebuie spus că 77 dintre galeriile prezente anul acesta sunt străine, originare din 23 de ţări. Fotografia secolului XIX, fotografia modernă şi cea contemporană - totul este expus în inima Parisului. După Japonia, Orientul Mijlociu şi Europa Centrală, organizatorii lui Paris Photo au ales să scoată în evidenţă anul acesta fotografia din Africa sub-sahariană. Astfel, operele a peste 40 de fotografi africani sunt prezentate la salon, dovadă a dinamismului şi originalităţii acestei scene artistice ce se întinde de la Bamako la Capetown.

Sosirea lui Paris Photo sub cupola lui Grand Palais le permite organizatorilor să inoveze şi să propună în sânul târgul

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 38 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 41 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 49 minute
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 5 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°