Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista presei - 10 noiembrie: Franţa şi Germania vor să redeseneze harta UE

Publicat in Antena 3, joi 10 noiembrie 2011 ·

Fin.ro:Franţa şi Germania vor să redeseneze harta UE. Franţa şi Germania discută crearea unei Europe cu două viteze, cu scoaterea eventuală a unei sau mai multe ţări din zona euro.

Jurnalul Naţional: Ne aşteaptă zece ani de criză. Din Jurnalul Naţional aflăm că şeful Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a început să lanseze avertismente privind posibilitatea unei recesiuni la nivel global în următorii zece ani. Lagarde spune că de vină ar putea fi criza datoriilor ţărilor europene, care ar putea afecta crucial economia globală.

Ghimpele: Exclusiv: Înregistrări cu Gabriel Oprea, din vremea în care ministrul Apărării era "aghiotantul" lui Miron Cozma. Ghimpele prezintă astăzi o înregistrare cu actualul ministru al apărării, Gabriel Oprea, de pe vremea când era în relaţii strânse cu Miron Cozma. În urmă cu două zile, în acelaşi ziar, fostul lider al minerilor din Valea Jiului a început un atac virulent la adresa lui Gabriel Oprea.

Ring: Ipoteză-şoc! Ambiţia procurorului Iacob îl poate elibera pe Vîntu. Din ziarul Ring aflăm o ipoteză interesantă despre noua condamnare a lui Sorin Ovidiu Vîntu. Referatul cu propunerea de arestare a "lotului Vîntu" are 44 de pagini şi foarte multe scheme prin care banii erau delapidaţi. Avocaţii spun însă că tocmai din cauza acestor scheme dosarul se va întoarce la DIICOT, iar munca anchetatorilor va fi în zadar.

Adevărul: Ironie: Pe uşile primăriei din Cluj, condusă de Sorin Apostu, scrie: "Aici NU se ia mită". Pe uşile primăriei din Cluj, reprezentanţii acestuia au lipit afişe pe care scrie un mesaj anti-mită. Ironic este că primarul Sorin Apostu a fost reținut miercuri seară pentru că ar fi primit mită o sută de mii de euro.

Fin.ro:Franţa şi Germania vor să redeseneze harta UE. Fran

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 2 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Prințesa Kate, diagnosticată cu cancer, anunț de ultimă oră despre sănătatea ei

HotNews acum 51 minute
Prințesa Kate, care a anunțat la începutul lunii septembrie 2024 că a finalizat ședințele de chimioterapie preventivă, a transmis marți că este „o ușurare să se afle acum în remisiune” după ce a fost diagnosticată cu cancer, scrie AFP. „Așa cum știu

Un atelier auto din Odorheiu Secuiesc, cuprins de flăcări

Informația Harghitei acum o ora
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” precizează că incendiul, izbucnit în această seară, se manifestă pe o suprafață de aproximativ 300 mp. Pentru stingerea flăcărilor, la fața locului s-au deplasat și intervin 3 echipaje din cadrul Deta

SuperLiga: Încă un jucător a plecat de la Oțelul Galați

HotNews acum 42 minute
Clubul Oţelul a anunțat marți că Mihai Adăscăliţei (30 de ani) nu mai este jucătorul echipei gălățene. „SC Oțelul Galați și fundașul/mijlocașul Mihai Adăscăliței, 30 de ani, au încheiat astăzi de comun acord relațiile contractuale care datau din dec

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 6 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Anchetă în Germania după ce partidul de extremă dreapta AfD a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion, adresate „imigranților ilegali”

HotNews acum 31 minute
Autoritățile din Germania au început o anchetă după ce partidul de extremă dreapta Alternativa Dreaptă (AfD) a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion pentru deportare, adresate „imigranților ilegali”, ca parte a campaniei pentru alegeril

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 3 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 6 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Decizie definitivă pentru elevul care și-a înjunghiat profesoara de japoneză în timpul orei. Pedeapsă redusă cu doi ani

HotNews acum 3 ore
Curtea de Apel București a decis, marți, condamnarea elevului de la Colegiul Național „Ion Creangă”, care în 2023 a atacat cu un cuțit o profesoară în sala de clasă, la 5 ani de detenție într-un centru de minori. Hotărârea instanței este definitivă.

Vremea

București
acum

-1°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
Timisoara
acum

-5°
mar.

-5°/2°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°