Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii americani au găsit o metodă şocantă de a se îmbăta

Publicat in Adevarul, joi 10 noiembrie 2011 ·

Adolescenţii din Statele Unite nu vor să fie descoperiţi de părinţi că beau alcool şi au găsit alte metode de a ingera spirtoase

Poliţiştii şi medicii din Arizona (Statele Unite) au descoperit că tinerii reuşesc să se îmbete folosind tampoane înmuiate în alcool pe care şi le introduc ulterior în organism prin zone intime, potrivit leladavidson.hubpages.com.

Dacă nu este o legendă urbană, cum s-a crezut iniţial, atunci cum este posibil aşa ceva? Foarte simplu, cred tinerii. Tampoanele doldora de votcă şi introduse în anus sau în vagin nu cauzează dureri immediate, ci, din contră, euforie. Practic, membranele neprotejate ale vaginului sau anusului permit pătrunderea alcoolului direct în sânge.

„Se absoarbe direct în sânge, nu există nicio barieră, nu există acidul gastric, care să mai tempereze alcoolul. Este o structură foarte vascularizată. Nu vorbim numai de fete, ci şi de băieţi care-şi introduc tampoanele în anus", a explicat medicul Dan Quan, de la Centrul Medical Maricopa din Arizona.

Această metodă a ajuns la stadiul de fenomen, poliţiştii afirmând că aceste lucruri nu se întâmplă doar în anumite cartiere mărginaşe sau în câteva oraşe, ci peste tot.

Specialiştii au explicat că adolescenţii recurg la aceste modalităţi de a se alcooliza pentru că aşa nu pot fi mirosiţi de părinţi. Specialiştii îi contrazic pe cei care cred aceste lucruri şi le explică faptul că alcoolul prezent în sânge, indiferent de modul în care a fost introdus în organism, este sesizabil în respiraţie.

Consecinţa supremă: comă alcoolică

Grav este că adolescenţii nu sunt conştienţi de faptul că se expun la o mulţime riscuri.

Pe lângă iritarea pereţilor vaginali sau ai anusului, cei care apelează la această metodă pot intra rapid în comă alcoolică pentru că nu pot controla cantitatea de alcool pe care o consumă. @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 41 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 41 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 39 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 34 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 41 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°