Ritli Ladislau Csongor, fiul ministrului Sănătăţii, a renunţat, vineri, la postul de manager al Spitalului Clinic Judeţean din Oradea, după ce Agenţia Naţională de Integritate a cerut autorităţilor locale informaţii cu privire la modul în care a avut loc concursul pentru această funcţie, informează Mediafax.
Ritli Csongor Ladislau, fiul ministrului Sănătăţii, Ritli Ladislau, şi-a anunţat gestul printr-o scrisoare înregistrată la Primăria Oradea, de unde a fost expediată şi Spitalului Judeţean, vineri dimineaţă, prin fax.
Potrivit scrisorii, Ritli Csongor Ladislau a dorit să renunţe la funcţie deoarece consideră că reputaţia tatălui său şi măsurile de reformă propuse de acesta sunt mai importante decât numirea sa la şefia Spitalului Judeţean din Oradea.
"Consider că activitatea ministerială a tatălui meu şi măsurile de reformă propuse pentru îmbunătăţirea sistemului sanitar repezintă o prioritate faţă de eventuala mea numire în funcţia de manager la Spitalul Judeţean", a arătat Ritli.
ANI verifică dacă ministrul Sănătăţii a numit personal un angajat al instituţiei în comisia care a organizat concursul pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Judeţean Oradea, câştigat de fiul lui Ritli Ladislau, ministrul fiind suspectat de conflict de interese.
Surse din Agenţia Naţională de Integritate (ANI) au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, era deja verificat "pe partea de avere" de către inspectorii de integritate, după ce, la doar câteva zile după numirea sa în funcţie, presa a relatat despre legăturile sale cu mai multe firme care nu ar fi fost menţionate în declaraţiile de avere depuse anterior.
"Acum inspectorii au extins cercetările cu privire la un posibil conflict de interese", au declarat sursele citate.
Potrivit acestora, ANI vrea să vadă dacă Ritli Ladislau l-a desemnat personal