Fapt este că în România, atunci când eşti candidatul unui partid şi pierzi alegerile, aluneci de pe culmile extazului în ghearele agoniei. Şi toţi oamenii de lângă tine îşi scot pumnalele şi se leapădă de tine, iar din exponentul a mii de membri de partid şi milioane de votanţi, te trezeşti singur, în război cu toţi cei care până mai ieri îţi erau aliaţi, colegi ori prieteni. Eşti ca un mascul în colţii călugăriţei, după o partidă de amor.

Iar Geoană ştie probabil cel mai bine cum stau lucrurile în astfel de situaţii. Şi cât de mică este distanţa dintre mantia de prinţ şi buleandra de cerşetor. Să ştii să pierzi este, în astfel de cazuri, o artă mai mare decât să ştii să câştigi.

Oricum s-ar tranşa lucrurile în actualul scandal din interiorul PSD, un lucru mi-e clar: adversarii lui Mircea Geoană, în frunte cu Victor Ponta, se încarcă de ridicol. Ridicoli vor fi şi în cazul puţin probabil în care fostul lor candidat la preşedinţie nu va fi pedepsit, dar şi în cazul în care îi vor administra acestuia papara. Fiindcă nu poţi să nu te întrebi cât de credibilă mai este maşina de cadre a PSD dacă cel care acum ar fi fost preşedintele României - în cazul în care social-democraţii ar fi câştigat alegerile din 2009 -, este marginalizat, insultat, acuzat şi pedepsit chiar de către cei care până în urmă cu doi ani îl dădeau drept cea mai bună soluţie pentru cea mai înaltă funcţie din stat. Chiar dacă în jocul politic Mircea Geoană pare încolţit, în şahul ridicolului - sport în care a devenit expert după ce s-a jucat de-a preşedintele o noapte -, el pare a-i fi pus la colţ pe adversarii din propriul partid, plasându-le o mare problemă în ceea ce priveşte credibilitatea.

Dar, până la urmă, să vorbeşti despre credibilitate în politica românească este aproape ridicol, iar să vorbeşti despre lipsa de ridicol în politica românească te face tota