Lumea se termină cu un clişeu, nu cu un mare bum. Europa e prea mare să eşueze, dar şi prea mare să aibă succes. Fiecare buletin de ştiri e un curs intensiv de economie, fiecare titlu de ziar o incitare la suicid. Dar pentru că nu suntem în război, puţini înţeleg ce se întâmplă de fapt, iar restul nu-i pot crede. E ca şi cum am vedea căderea lui Icar. Oamenii ştiu că zeii sunt înfuriaţi şi se întorc cuminţi la plug.
Uniunea Europeană are un viitor. El se cheamă „Reviziurea Constituţiei Europene”. Drama datoriilor nu ar putea avea un deznodământ mai greşit decât impunerea „disciplinei germane”.
Vedem cum politicul a fost pus la zid de economie, dar politicienii s-au cam săturat şi lovesc în forţă înapoi. Unii spun că admiterea Greciei în zona Euro a fost un mare păcat. Ei bine nu, a fost de-a dreptul o crimă. De aceea să nu ne mai lamentăm că Germania a ezitat să salveze statele în criză. Situaţia e următoarea: Un vis de 50 de ani s-a terminat abrupt. Aşa cum s-a întâmplat de multe ori în istorie, trebuie să reclădim Europa şi ar trebui să ne obişnuim cu acest gând.
Ironia cea mai mare este însă aceea că Europa ar trebui să evite acum exact ceea ce a evitat în anii 1950: supremaţia Germaniei. Pentru că cine visează la o uniune fiscală pe model german e nebun să nu creadă că ea va fi, de fapt, o uniune politică dictată de Germania. Ne întoarcem la vechea Europă unde totul era dictat de cineva?
E păcat că Uniunea Europeană a ales să îşi adâncească integrarea pe baza unei valute comune. Acest instrument aparent inocent este o armă de distrugere economică în masă. Acum, liderii francez, britanic şi german au dreptate: e nevoie de o nouă Constituţie, dar de una flexibilă şi pluralistă. Nu se poate ca Bundestagul să decidă orele de deschidere a restaurantelor italiene sau taxele şcolare la Londra.
Europa şi-a găsit mereu forţa în diversit
