Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, şcolile, spitalele şi centralele nucleare vor afla despre producerea unui cutremur major înainte ca unda seismică să ajungă acolo.
România şi Bulgaria vor avea un sistem de avertizare seismică realizat în comun şi care va anunţa producerea unui seism de peste şapte grade, înainte cu câteva secunde ca unda seismică să ajungă la locul respectiv. Măsura a fost luată având în vedere faptul că ne aflăm într-o zonă unde se produc aproape zilnic cutremure, cum au fost şi cele trei de ieri, de mică intensitate.
Proiectul, unic în Europa, este dezvoltat de Institutul Naţional de Fizică a Pământului, în colaborare cu firme private din România şi Bulgaria, Academia de Ştiinţe din Bulgaria şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj.
Senzorii montaţi pe teren vor prelua semnalul de producere a unui cutremur şi acesta va fi transmis mai departe dacă seismul este mai mare de şapte grade. Atenţionări vor primi obiectivele de importanţă maximă - centralele nucleare de la Cernavodă şi Kozlodui - spitalele, şco-
lile, inspectoratele pentru situa-
ţii de urgenţă şi primăriile.
În patru secunde de la producerea unui cutremur, se poate calcula magnitudinea lui, iar dacă aceasta este de peste şapte grade, se va da alarma în zonele care urmează să fie afectate în România şi Bulgaria. Până ca oamenii să simtă cutremurul vor mai trece câteva zeci de secunde, în funcţie de distanţa la care se află fiecare obiectiv anunţat faţă de epicentru.
„Sistemul va fi funcţional din 2012, după ce se va instala toată aparatura necesară. În prezent, suntem în faza de finalizare a licitaţiilor pentru infrastructură, după care urmează să achiziţionăm aparatura şi să o montăm pe teren, în 15 zone", explică Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al Institutului Naţional de Fizica Pământului.
La nord şi la sud d