Greu de imaginat în urmă cu trei decenii – atunci când lumea muzicală internaţ ională sărbătorea împlinirea unui secol de la naşterea lui George Enescu şi a lui Béla Bartók – promovarea în formatul unui concert unic a lucrărilor majore ale celor doi creatori. Este un concept care – iată! – prinde contur în anii din urmă.
Cu totul recent, Studioul de Concerte Radio a găzduit o asemenea manifestare pe parcursul căreia câteva creaţii importante semnate de cei doi creatori au definit spaţiul aparte ce aparţine zonei central-europene, un spaţiu al unei inconfundabile identităţi spirituale. Au putut fi audiate inclusiv anume lucrări inedite, de tinereţe, aparţinând compozitorului român, lucrări destinate, se pare, unui mediu artistic intim, cel al amatorilor de muzică, cum sunt piesele pentru vioară şi pian la patru mâni. În plus – nu poţi să nu observi –, doi dintre maeştri, pianista Dana Borşan şi percuţionistul Matei Alexandru, şiau cooptat în cadrul acestui proiect mai tinerii lor discipoli, pianistul Toma Popovici şi percuţionistul Alexandru Anastasiu. Au realizat împreună celebrul opus bartokian care este Sonata pentru două piane şi percuţie, una dintre cele mai originale lucrări camerale ale primei jumătăţi a secolului trecut; pianul exultă caracterul percutant al emisiei sonore ce întâlneşte bogăţia coloritului timbral al instrumentelor de percuţie; o sporită precizie ritmică din partea acestora ar fi întărit structura mare a lucrării, marcată de caracterul trepidant, stimulator al mişcării, al ritmului. În realizarea trio-ului „Contraste” pentru pian, vioară şi clarinet am remarcat în mod special stăpânirea abilă a sonorităţilor, aspecte pe care le etalează tânărul clarinetist Adrian Duminică, membru al Orchestrei Naţionale Radio. Remarcabil moment enescian, Sonata pentru vioară şi pian în Fa minor a fost pusă în valoare graţie sunetului cald, expresiv,