Standard & Poor's (S&P) a transmis, joi, din greşeală un mesaj către abonaţii unui serviciu al companiei în care sugera că ratingul "AAA" al Franţei a fost revizuit în scădere, eroare care a dus pentru puţin timp la scăderea acţiunilor pe piaţa americană, potrivit Bloomberg.
S&P şi-a recunoscut ulterior greşeala şi a reconfirmat calificativul Franţei la "AAA", cu perspectivă stabilă.
"Din cauza unei erori tehnice, a fost trimis automat un mesaj astăzi (joi, n.r.) către abonaţii serviciului Global Credit Portal al S&P, în care se sugera că ratingul Franţei a fost schimbat. Calificativul Franţei rămâne la «AAA/A-1», cu perspectivă stabilă, iar acest incident nu este legat de nicio acţiune de evaluare aflată în desfăşurare. Investigăm cauza erorii", potrivit unui comunicat al agenţiei.
Franţa are rating maxim şi din partea Moody's şi Fitch.
Analiştii consideră că ratingul "AAA' al Franţei s-ar putea afla în pericol, din cauza extinderii crizei datoriilor suverane şi a expunerii băncilor frnceze faţă de ţări precum Grecia sau Italia.
Anunţul eronat al S&P a redus avansul bursei din Statele Unite, însă cotaţiile şi-au revenit ulterior, după rectificarea greşelii.
Standard & Poor's (S&P) a transmis, joi, din greşeală un mesaj către abonaţii unui serviciu al companiei în care sugera că ratingul "AAA" al Franţei a fost revizuit în scădere, eroare care a dus pentru puţin timp la scăderea acţiunilor pe piaţa americană, potrivit Bloomberg.
S&P şi-a recunoscut ulterior greşeala şi a reconfirmat calificativul Franţei la "AAA", cu perspectivă stabilă.
"Din cauza unei erori tehnice, a fost trimis automat un mesaj astăzi (joi, n.r.) către abonaţii serviciului Global Credit Portal al S&P, în care se sugera că ratingul Franţei a fost schimbat. Calificativul Franţei rămâne la «AAA/A-1», cu perspectivă stabilă, iar acest incident nu este lega