Nokia a încălcat legilaţia pentru că a solicitat scutirea de la plata taxelor vamale în cazul unor importuri de componente, deşi produsele erau deja asmablate şi aduse din ţări extracomunitare precum China, Taiwan sau SUA, a declarat vicepreşedintele ANAF, Viorel Comăniţă, informează Mediafax.
"Ei au beneficiat de un regim de transformare sub control vamal al unor produse. Produsele trebuia să vină sub formă de piese, iar cablul, transformatorul şi celelalte componente să se asambleze la fabrica din România pentru a putea beneficia de scutire vamală. Modalitatea prin care Nokia făcea acest lucru era că produsele veneau deja asamblate, iar angajaţii doar le mutau în alte cutii, fără a exista un proces efectiv de prelucrare", a spus Comăniţă, care conduce Autoritatea Naţională a Vămilor.
Comăniţă a arătat că Nokia a încălcat astfel prevederile regulamentelor Uniunii Europene, care prevăd scutiri de taxe vamale doar pentru componentele importate care sunt ulterior asamblate în state din spaţiul comunitar, astfel încât să nu mai poată fi readuse în stare iniţială.
Nokia a solicitat scutire de taxe vamale pentru mai multe componente aduse din ţări precum China, Taiwan sau SUA, care au fost ulterior comercializate fără niciun fel de transformări.
El a dat ca exemplu transformatoarele utilizate ca încărcătoare pentru telefoane, precum şi bateriile.
ANAF a instituit vineri sechestru pe activele Nokia de la Jucu, pentru datorii neplătite de 10 milioane de dolari de natura taxelor vamale. Conform Codului de procedură fiscală, măsurile asiguratorii se instituie atunci când există pericolul înstrăinării bunurilor de către o societate datornică.
Grupul finlandez Nokia a decis, la sfârşitul lunii septembrie, să închidă fabrica de la Jucu (judeţul Cluj), în cadrul unui program de eficientizare şi reducere a costurilor. Procedurile de închidere a f