După vizita intempestivă de miercuri, a lui Traian Băsescu, la Curtea Constituţională, am auzit comentarii gen “Ce o fi căutat acolo, că nu-i treaba lui cum îşi organizează activitatea judecătorii. N-are ce face, se plictiseşte la Cotroceni şi vrea să pună el lucrurile la punct în toate domeniile?”. Nimic mai eronat. Pentru că nimic din ce face preşedintele, mai ales în ultima vreme, nu-i întâmplător, ci vizează creşterea nemăsurată şi necontestată a influenţei sale şi a executanţilor săi docili. Iar vizita-fulger la CCR se înscrie într-o tactică tot mai evidentă, aceea de a restrânge la minimum puterea de reacţie, pentru că desfiinţarea nu-i totuşi posibilă, a puterii judecătoreşti (inclusiv a instituţiei controlului constituţional) şi a celei legislative, lăsând frâu liber puterii executive, adică Guvernului şi lui însuşi. Cu riscul de a scăpa de sub control abuzurile şi excesele guvernării, cu preţul anihilării separaţiei puterilor în stat, a echilibrului generat de acesta. Şi chiar cu costul terfelirii imaginii României pe plan extern şi al strecurării parşive în conştiinţa publică a ideii că judecătorii poartă vina pentru dificultăţile bugetare. Sau că instanţele sunt răspunzătoare pentru că fondurile europene vin greu ori deloc, iar nu corupţia, incompetenţa şi dezinteresul criminal. Aşa cum a fost în urmă cu zece zile când, pe un ton impardonabil, a cerut aberant magistraţilor ca, atunci când sancţionează erori şi abuzuri ale Guvernului, obligându-l să restituie banii reţinuţi ilegal, să indice ei, judecătorii, resursele de finanţare, sau când a afirmat că intervenţia justiţiei în cazul unor licitaţii suspecte sau chiar dovedite a fi fost trucate ar fi dus la blocarea finanţării europene. Afirmaţia halucinantă a fost dezminţită imediat de Comisia Europeană, care a precizat că niciodată nu a blocat vreo finanţare profitând de faptul că anumite proceduri pu