Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Cazana - înlocuit din funcţia de şef al OPSPI

Publicat in Bursa, sâmbătă 12 noiembrie 2011 ·

Victor Cazana a fost înlocuit din funcţia de preşedinte al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), a declarat, ieri, Ministrul Economiei Ion Ariton, în cadrul unei conferinţe de presă. Oficialul a spus că era nemulţumit de ritmul lent cu care Victor Cazana a implementat deciziile ministerului.

Surse guvernamentale susţin că acesta s-ar fi opus ideii de privatizare a companiilor de stat eficiente la cerinţa FMI. Ariton a menţionat că fostul şef al OPSPI va ocupa o funcţie, în continuare, în cadrul ministerului de resort: "Nu a fost niciun reproş şi nicio discuţie legată de una dintre companiile pe care am fi vrut să le privatizăm sau nu. Singurul lucru pe care i l-am reproşat au fost timpii de lucru pe care i-a făcut. Au fost mai lenţi decât am fi putut să-i facem, bineînţeles respectând termenele legale în care trebuie să facem privatizările", a declarat Ion Ariton. Potrivit domniei sale, deocamdată nu i-a fost găsit lui Cazana niciun înlocuitor: "Nu am numit pe altcineva. E adjunctul de la OPSPI, Florin Vlădana. În situaţia în care o să avem un om care să poată duce în continuare ce am început în cadrul oficiului da, dar deocamdată are tot girul şi toată încrederea domnul director adjunct, care a fost numit interimar".

Domnia sa a mai declarat: "Guvernul şi Ministerul Economiei nu doresc privatizarea majoritară a celor mai importante companii din portofoliu. E vorba de Transgaz, Romgaz, Transelectrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Electrica Distribuţie. Acestea rămân pe pachetele pe care noi le-am anunţat între 10 şi 15%. E vorba de cotă de participare minoritară, dar, în acelaşi timp, sunt unele sectoare pe care dorim să le privatizăm majoritar. Suntem convinşi că pe o piaţă liberă şi pe o concurenţă şi în momentul în care cererea şi oferta vor regla anumite preţuri la servicii va fi un câştig pentru întreaga econ

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 10 minute
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum o ora
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Varujan Vosganian a devenit noul președinte al Uniunii Scriitorilor din România, după moartea lui Nicolae Manolescu

Ziare.com acum 21 minute
Scriitorul și politicianul Varujan Vosganian a devenit preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, în urma scrutinului de miercuri, 26 iunie. Vosganian, înscris în organizație ca scriitor de poezie, a obținut la vot o majoritate covârșitoare. De

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 3 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Știri Constanța O femeie din Mangalia, dată dispărută! Sunați la 112 dacă o vedeți

Ziua Constanta acum o ora
La data de 26 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Funieru Cătălina, de 46 de ani, din municipiul Mangalia, județul Constanța. La data de 13 mai a.c., aceasta a

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum o ora
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Cod galben de viituri pe râuri din mai multe județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum o ora
Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, 27 iunie, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodăr

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum 2 ore
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Papa Francisc îi numește pe traficanții de droguri „asasini”. "Nu putem ignora intenţiile şi acţiunile lor malefice”

Ziare.com acum 30 minute
Papa Francisc s-a pronunţat miercuri, 26 iunie, împotriva legalizării drogurilor şi i-a denunţat pe traficanţii de droguri numindu-i "asasini", făcând totodată apel la ajutor şi sprijin pentru persoanele dependente, informează Reuters. Suveranul Pon

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/28°
Timisoara
acum

32°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°