„Adevărul“ îţi prezintă în fiecare sâmbătă povestea numelor mari din fotbalul nostru. Astăzi e rândul lui Lajos Sătmăreanu, cel pe care istoria îl reţine ca fiind unul dintre cei mai buni fundaşi laterali din istoria Stelei şi a primei reprezentative.

În buletin l-a chemat dintotdeauna Lajos Szatmári, dar microbiştii l-au cunoscut sub numele de Ludovic sau Lajos Sătmăreanu. Cel care l-a botezat astfel a fost Ilie Savu, antrenorul marii echipe a Stelei din anii '50. Motivaţia a fost aceea că dădea mai bine să ai un nume românesc dacă tot jucai pentru echipa Armatei române.

„Tot n-am scăpat. Cei din Bucureşti nu mă scoteau din «bozgor» şi «oagăr», în timp ce acasă lumea râdea de mine că m-am românizat", a povestit amuzat nea Lajos. Originar din Salonta, Sătmăreanu începuse să joace fotbal la echipa locală Recolta, după care a mai trecut şi pe la Crişul Oradea, Flamura Roşie Arad şi ASA Târgu-Mureş, înainte de a ajunge la echipa roş-albastră.

„Ţin minte şi acum. La 13 august 1965 am fost legitimat la Steaua. Până atunci jucasem deja la loturile de juniori, unde eram coleg cu Sandu Boc pe linia de fund. Când am venit la Steaua, mai aveam de făcut cam două luni de armată. Am semnat cu drag", a povestit Sătmăreanu.

Tot antrenorul Ilie Savu a fost şi cel care l-a folosit pentru prima oară pe postul care l-a consacrat, de fundaş dreapta, în condiţiile în care el evoluase doar în centrul defensivei până atunci. Ca fundaş dreapta a ajuns pentru prima oară şi la lotul naţional, în 1967. „Domnul Angelo ne-a luat aproape pe toţi cei care jucasem la naţionala de tineret, ne-a promovat la echipa mare şi a făcut un lot stabil, care a reuşit calificarea la Mondialul din 1970", a explicat Sătmăreanu.

„Ne-a fost frică la mondialul din Mexic"

În Mexic, tricolorii au lăsat o impresie bună într-o grupă de foc, cu Anglia, camp