Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Facchetti“ din Carpaţi

Publicat in Adevarul, vineri 11 noiembrie 2011 ·

„Adevărul“ îţi prezintă în fiecare sâmbătă povestea numelor mari din fotbalul nostru. Astăzi e rândul lui Lajos Sătmăreanu, cel pe care istoria îl reţine ca fiind unul dintre cei mai buni fundaşi laterali din istoria Stelei şi a primei reprezentative.

În buletin l-a chemat dintotdeauna Lajos Szatmári, dar microbiştii l-au cunoscut sub numele de Ludovic sau Lajos Sătmăreanu. Cel care l-a botezat astfel a fost Ilie Savu, antrenorul marii echipe a Stelei din anii '50. Motivaţia a fost aceea că dădea mai bine să ai un nume românesc dacă tot jucai pentru echipa Armatei române.

„Tot n-am scăpat. Cei din Bucureşti nu mă scoteau din «bozgor» şi «oagăr», în timp ce acasă lumea râdea de mine că m-am românizat", a povestit amuzat nea Lajos. Originar din Salonta, Sătmăreanu începuse să joace fotbal la echipa locală Recolta, după care a mai trecut şi pe la Crişul Oradea, Flamura Roşie Arad şi ASA Târgu-Mureş, înainte de a ajunge la echipa roş-albastră.

„Ţin minte şi acum. La 13 august 1965 am fost legitimat la Steaua. Până atunci jucasem deja la loturile de juniori, unde eram coleg cu Sandu Boc pe linia de fund. Când am venit la Steaua, mai aveam de făcut cam două luni de armată. Am semnat cu drag", a povestit Sătmăreanu.

Tot antrenorul Ilie Savu a fost şi cel care l-a folosit pentru prima oară pe postul care l-a consacrat, de fundaş dreapta, în condiţiile în care el evoluase doar în centrul defensivei până atunci. Ca fundaş dreapta a ajuns pentru prima oară şi la lotul naţional, în 1967. „Domnul Angelo ne-a luat aproape pe toţi cei care jucasem la naţionala de tineret, ne-a promovat la echipa mare şi a făcut un lot stabil, care a reuşit calificarea la Mondialul din 1970", a explicat Sătmăreanu.

„Ne-a fost frică la mondialul din Mexic"

În Mexic, tricolorii au lăsat o impresie bună într-o grupă de foc, cu Anglia, camp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 31 minute
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum 11 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 11 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum o ora
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 49 minute
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum 2 ore
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Vremea

București
acum

28°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

25°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°