Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festivalul Exit, escapada în sala de teatru a deţinuţilor

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 11 noiembrie 2011 ·

Puşcăriaşii din zece penitenciare din România s-au întrecut în dovezi de actorie pe scena Teatrului Nottara, într-un festival de două zile care le-a întrerupt monotonia detenţiei. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Penitenciarul Colibaşi a primit aplauze în picioare de la sala plină ochi a Teatrului Nottara. A fost a doua trupă care a urcat pe scenă şi prima care a repetat, cu câteva ore înaintea spectacolului. În premieră pe scena unui teatru din Capitală. Sala neîncăpătoare încă de la începerea festivalului a privit cu interes fiecare reprezentaţie pregătită cu multă sârguinţă şi cu multă dedicare de câţiva deţinuţi aleşi cu grijă de către un regizor care a lucrat cu ei pro bono în ultimele luni.

Efectul dorit a fost obţinut, iar deţinuţii au avut ocazia să scape, măcar pentru câteva ore, de monotonia din interiorul închisorii. Repetiţiile au început târziu, iar Dana Cenuşă, de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a strâns regizorii în jurul ei pe scenă şi le-a spus de la început să repete doar momentele-cheie ale piesei pentru că nu au timp pentru tot. Între timp, deţinuţii se pregăteau, iar escorta lor de gardieni se poziţiona pe scenă.

"Visul unei nopţi de vară" a fost interpretat de şase deţinuţi de la Penitenciarul Colibaşi. Regizoarea, actriţa Daniela Buştină, a ales pentru ei scena în care apar Thisbe şi Pyramus. Decorul a fost pregătit chiar de ea.

Fiecare penitenciar a venit pregătit cu recuzită pentru piesă, iar cei de la Colibaşi au adus saci cu frunze uscate, chiar mai mulţi decât aveau nevoie, ca să fie siguri că nu rămân fără.

Indicaţii de scenă

Deţinuţii, aduşi pe scenă de către responsabilii de la penitenciar, au respectat întocmai indicaţiile actriţei care se plimba frenetic prin sală şi ţipa la ei: "Mai tare, că nu o să vă auziţi".

Mici stângăcii au fost trecute cu vederea la repetiţie. Pyramus, cu o voce puterni

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Director ANPC, recomandări la cumpărarea produselor alimentare ”de post”: Achiziţionaţi aceste produse numai din locuri amenajate şi autorizate. Citiţi cu atenţie eticheta şi lista de ingrediente, care trebuie să fie doar de origine vegetală

G4Media acum o ora
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, face o serie de recomandări persoanelor care vor să cumpere produse alimentare de post, în condiţiile în care vineri începe Postul Crăciunului. A

Vremea se răceşte brusc în Bucureşti. Ploi şi maxime de doar 7 grade în următoarele două zile

Mediafax acum o ora
Bucureştenii trebuie să se pregătească pentru o perioadă cu vreme rece şi ploioasă. Meteorologii anunţă că temperatura va scădea simţitor în Capitală, cu maxime care nu vor depăşi 7 grade Celsius în următoarele 48 de ore.

Avertizări meteo: Cod galben de viscol la munte şi vânt puternic în sud-estul ţării

Mediafax acum o ora
Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea valabile de duminică până marţi. Vremea se strică în mai multe zone ale ţării, cu fenomene specifice sezonului rece.

Video Aeroporturile din Moscova au fost închise din cauza unui atac cu drone

Adevarul acum o ora
În dimineața zilei de duminică, 10 noiembrie, în Rusia, aeroporturile din Moscova au fost închise din cauza unui atac cu drone, a anunțat primarul orașului, Serghei Sobianin. Cel puțin 25 de drone au fost doborâte în apropiere.

Comunicat PSD: Marius Budăi: „Nu e întâmplător că PNL nu a scris nimic despre pensia medie în programul de guvernare. Au mai înghețat pensiile în 2021”

Botosani News acum o ora
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat, într-o intervenție la Realitatea TV, că absența totală din Programul de guvernare al PNL a estimărilor privind creșterea pensiilor în următorii 4 ani, nu e deloc întâmplătoare, având în vedere că PNL a mai îngh

Șapte din șapte state-cheie pentru Trump. A fost declarat învingător și în Arizona, câștigat de Biden în 2020

Ziare.com acum o ora
Amploarea victoriei lui Donald Trump a fost confirmată sâmbătă prin câştigarea statului Arizona, oferindu-i miliardarului republican o victorie clară în state-cheie, în timp ce se pregăteşte pentru tranziţie. După patru zile de numărare a voturilor,

Tragere Loto 6/49 duminică: Report de peste nouă milioane de euro la categoria I

HotNews acum o ora
Reportul la jocul Loto 6/49 depăşeşte 9,15 milioane de euro la tragerea de duminică, 10 noiembrie 2024, în timp ce la Noroc a ajuns la 2,27 milioane de euro, a anunţat Loteria Română. Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Sup

Ceaţă densă şi ninsori: Cum se circulă duminică dimineaţă pe drumurile din România

Mediafax acum 4 ore
Duminică dimineaţă, şoferii din vestul şi centrul ţării se confruntă cu condiţii dificile de trafic din cauza ceţii dense. În judeţele Arad, Argeş şi Bihor vizibilitatea este redusă sub 200 de metri.

O maşină s-a răsturnat şi a rupt două racorduri de gaze naturale pe DN 24A. Şoferul şi pasagerii, de negăsit / 13 persoane, evacuate din locuinţe

HotNews acum 4 ore
Un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 24A, în satul Simila din judeţul Vaslui, avariind două racorduri de gaze naturale, potrivit ISU Vaslui, transmite News.ro. Şoferul şi pasager

Vreme rece în toată țara: Alerte de ploi și ninsori, temperaturi și cu zece grade mai scăzute. Cum va fi vremea în București

HotNews acum 2 ore
Vine iarna în România. Cinci județete din zonele montane sunt de astăzi sub cod galben de ninsori viscolite. De asemenea, până luni, este în vigoare un cod galben de vânt, însoțit de ploi, valabil pentru mai multe zone ale țării. Este posibil să nin

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°