Mall-urile au apărut târziu în Bucureşti, abia pe la începutul anilor 2000. Până atunci nu existau decât Unirea, Cocorul, Victoria, Oborul... cândva magazine universale ceauşiste, rebotezate apoi emfatic Shopping Center-uri. De "Bucureşti-Berlin", primul magazin cu vânzare doar în valută (mai ales televizoare color) în 1990, lumea uitase demult; la fel şi de "Gepa-Electrocenter- «un-pic-mai-bine-pentru-dumneavoastră»" de pe Dorobanţi. Apoi a apărut mall-ul din Vitan. Şi lumea din cvartalele de blocuri învecinate, dar şi din celelalte cvartale bucureştene, s-a bucurat. În sfârşit aveau unde să iasă seara, mai ales sâmbătă şi duminică seara. Cu aceeaşi neţărmurită bucurie şi satisfacţie au fost întâmpinate şi celelalte mall-uri, strategic plasate în zonele nici sărace, nici bogate ale Capitalei, dar dintre cele mai aglomerate. Să vină lumea. Şi lumea vine.

Sâmbătă, pe la opt seara, într-un mall. Toate magazinele şi localurile larg deschise, puternic luminate, cu aerul condiţionat funcţionând. În magazine, femei şi vînzătoare. Femeile parcurg, singure şi fără vreo ţintă anume, şirurile de umeraşe cu un soi de nervozitate detaşată care uneori maschează (prost) o mare solitudine. Sau goliciune. Unele recunosc cu mândrie că sunt mall-iste şi shoppaholice învederate, permanent excitabile la vederea etichetei SALE %. Vânzătoarele, obligatoriu puternic rimelate, se plictisesc. Tot singure. Abia atunci când, pe baza unor criterii doar de ele ştiute, detectează o potenţială cumpărătoare, simulează un surâs sau un interes, ambele neconvingătoare. Oricum vor trebui să rearanjeze apoi vrafurile de haine, probate aşa, într-o doară, din plictis, şi lăsate vraişte.

Pe culoarele mall-ului, unisex-ul dominant feminin al magazinelor devine bisexuat, adică familii, cupluri, grupuleţe. Se plimbă prin faţa vitrinelor. Le privesc şi schimbă câteva cuvinte. Probabil tot