Soros a sintetizat cel mai bine scenariul: "nu poţi să faci ouă la loc din omletă". Totuşi, în disperare de cauză, poţi să încerci. Rezultatele ar fi modeste.
Să presupunem că Grecia se întoarce la drahmă. Plusuri şi minusuri:
+ Îi va fi mai uşor să plătească datoriile din contracte în care moneda euro nu este specificată ferm.
- Îi va fi mai greu să plătească datoriile denominate în euro, în care menţinerea monedei este specificată în mod expres. Sigur, are şi varianta de-a înceta plăţile.
+ Va putea tipări bani pentru toate plăţile către "dependenţi": salarii, pensii. Totuşi, în scurt timp va fi obligată să înceapă indexările şi să alimenteze astfel spirala salarii-preţuri.
- Va avea încasări reale din ce în ce mai mici, pentru că populaţia şi firmele vor păstra euro ca monedă de bază, cu care vor putea cumpăra drahme din ce în ce mai ieftin.+ Click pe grafic pentru mărire +
Ultimul punct este critic. Pentru ca întoarcerea la drahmă să aibă măcar efecte modeste, Grecia ar trebui să treacă la spolierea propriilor cetăţeni. La conversia conturilor bancare, de exemplu. Mulţi greci se tem de asta şi au început să-şi ascundă banii.
Dar până şi o astfel de măsură este în cele din urmă inutilă. La sfârşit, tot nu vor fi destui bani pentru a susţine cheltuielile guvernului grec la nivelul de până acum. Sau cheltuielile guvernelor rămase în zona euro.
Am enumerat deja variantele zonei euro: ignorarea situaţiei, destrămarea, cele două viteze, "integrarea fiscală", inflaţia respectiv sacrificarea băncilor urmată de bugete echilibrate.
Primele două, care de fapt coincid, sunt deznodământul pe care Europa încearcă să-l evite.
Ignorarea situaţiei duce la destrămare.
Destrămarea duce, foarte probabil, la dispariţia UE.
Următoarele două nu sunt soluţii ci doar etape în plus într-un proces natural.
Separarea zone
